Disney va plăti 8,6 miliarde de dolari pentru a finaliza cumpărarea Hulu

Disney va plăti 8,6 miliarde de dolari pentru a finaliza cumpărarea Hulu
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 nov 2023

Disney, care este deja acționar majoritar al Hulu, va cumpăra o treime din acțiunile platformei de streaming pentru 8,6 miliarde de dolari de la NBC Universal, o filială a operatorului de cablu Comcast, consolidându-și astfel poziția în acest sector ultraconcurențial, potrivit AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tranzacția "va contribui la obiectivele Disney în materie de streaming", a precizat miercuri compania într-un comunicat.

Meta a anunțat abonamentele pentru utilizatorii Facebook și Instagram. Cât trebuie să plătești ca să scapi de reclame CITEȘTE ȘI Meta a anunțat abonamentele pentru utilizatorii Facebook și Instagram. Cât trebuie să plătești ca să scapi de reclame

Gigantul american al divertismentului va deveni unicul proprietar al Hulu, pe care îl comercializează deja în abonamente care includ propriul serviciu Disney+ și platforma de streaming de conținut sportiv ESPN+, scrie News.ro.

Pachetul celor trei platforme costă 15 dolari pe lună în Statele Unite cu publicitate, sau 25 de dolari fără reclame.

Rezultatele trimestriale ale Disney vor fi publicate săptămâna viitoare. Acestea sunt așteptate cu nerăbdare, deoarece Disney+ a pierdut abonați timp de trei trimestre la rând.

Grupul californian a promis că va redresa situația în cursul verii. La fel ca Netflix, el intenționează să strângă șurubul în 2024 în ceea ce privește schimbul de parole între utilizatori pentru a-i împiedica să beneficieze de conținut gratuit.

Această metodă i-a permis veteranului streamingului să facă un salt în acest an în ceea ce privește numărul de abonați. Netflix are peste 247 de milioane în întreaga lume (la 30 septembrie), față de 146 de milioane pentru Disney+ (la 30 iunie).

DOCUMENT România se pregătește să-și ia ″în mod necondiționat și irevocabil″ angajamentul de a contribui direct, cu până la aproape 50 milioane euro, la finanțarea datoriilor Ucrainei CITEȘTE ȘI DOCUMENT România se pregătește să-și ia ″în mod necondiționat și irevocabil″ angajamentul de a contribui direct, cu până la aproape 50 milioane euro, la finanțarea datoriilor Ucrainei

Tranzacția anunțată miercuri evaluează Hulu la 27,5 miliarde de dolari.

Acordul urmează achiziției de către Disney a principalelor active de divertisment ale 21st Century Fox, care i-a oferit două treimi din Hulu.

"Regatul Fermecat" a preluat controlul operațional al platformei video în 2019, cu posibilitatea de a deține 100% din capital începând cu 2024, conform termenilor acordului semnat cu Comcast.

Hulu este brațul Disney în programe pentru adulți, precum "The Handmaid's Tale", iar conținutul pentru familii intră în cadrul Disney+, lansat în urmă cu patru ani.

Ambele servicii, ca și concurenții lor, au suferit o grevă istorică a scenariștilor și actorilor în această vară. Scrierea de programe a fost reluată în această toamnă, dar actorii nu s-au întors încă pe platourile de filmare, ceea ce a dus la o întârziere uriașă a producțiilor de la Hollywood.

Pe lângă conținutul și numărul de abonați, Disney încearcă să își îmbunătățească profitabilitatea.

Activitatea sa de streaming rămâne deficitară, dar a continuat să își reducă pierderile operaționale în perioada aprilie-iunie, ŕ 512 milioane de dolari în loc de un miliard anul trecut ŕ aceeași perioadă.

Disney ar putea plăti mai mult pentru Hulu, pe baza valorii capitalului social al serviciului la 30 septembrie. Compania a precizat că procesul de evaluare ar trebui să fie finalizat în cursul anului viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
disney
hulu