Profit în scădere pentru proprietarul PRO TV, afectat de reducerea veniturilor din publicitate. Tranzacția cu fondul miliardarului ceh Petr Kellner – finalizată la toamnă

Profit în scădere pentru proprietarul PRO TV, afectat de reducerea veniturilor din publicitate. Tranzacția cu fondul miliardarului ceh Petr Kellner – finalizată la toamnă
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 22 apr 2020

Proprietarul PRO TV, grupul de media Central European Media Enterprises (CME), și-a majorat afacerile din România în primul trimestru al anului la peste 39,5 milioane de dolari, însă profitul operațional a scăzut, afectat de reducerea veniturilor din publicitate pe fondul epidemiei de coronavirus. Grupul de media, aflat într-un proces de vânzare către fondul de investiții ceh PPF, anticipează finalizarea tranzacției în această toamnă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veniturile CME în România au crescut cu 1,8% în primele trei luni, la 39,515 milioane de dolari, de la 38,81 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut. La un curs de schimb constant, veniturile grupului au avansat cu 6,5%.

Profitul operațional înainte de depreciere și amortizare (OIBDA) a scăzut cu 14,1% în termeni reali și cu 10,2% la un curs stabil, până la 15,06 milioane de dolari.

În epidemie, România reglementează criptomoneda. Jucătorii vor avea nevoie și de un aviz pe bani. Firmele de telefonie, internet, radio și TV - obligate să restricționeze accesul la anumite site-uri CITEȘTE ȘI În epidemie, România reglementează criptomoneda. Jucătorii vor avea nevoie și de un aviz pe bani. Firmele de telefonie, internet, radio și TV - obligate să restricționeze accesul la anumite site-uri

Proprietarul PRO TV notează că veniturile din publicitate au scăzut cu 4% la nivelul grupului, în special în luna martie, pe fondul pandemiei de Covid-19.

“Am avut un început puternic de an, cu toate că incertitudinea economică legată de pandemia de Covid-19 a dus la reducerea cheltuielilor totale cu publicitatea în martie, tendință care a continuat în aprilie și care este așteptată să afecteze negativ performanțele financiare în trimestrul al doilea. Am implementat rapid măsuri pentru ajustarea costurilor de bază în vederea atenuării declinului din publicitate și avem capacitatea de a efectua ajustări suplimentare, dacă va fi cazul”, potrivit CME.

În octombrie anul trecut, grupul de media a ajuns la un acord privind vânzarea către fondul de investiții PPF, controlat de cel mai bogat om de afaceri ceh, miliardarul Petr Kellner. Tranzacția este estimată să se încheie în trimestrul al treilea, după obținerea aprobării de la Comisia Europeană.

Potrivit acordului cu PPF, fondul de investiții ceh va plăti aproximativ 2,1 miliarde de dolari în schimbul participației deținute de grupul american AT&T la CME.

Profit.ro a anunțat, recent, că senatorul american Marco Rubio a cerut autorităților din această țară să examineze tranzacția, cu argumentul că acordul subminează interesele SUA în Europa Centrală și de Est, prin prisma unor presupuse legături ale lui Petr Kellner cu China și Huawei Technologies.

Senatorul republican îl acuză pe Kellner că ar fi sprijinit, prin intermediul companiilor sale, “activitățile maligne” ale Chinei din străinătate.

În replică, PPF Group a declarat că Rubio își bazează afirmațiile pe “informații false”, furnizate de un politician ceh și a precizat că achiziția CME va complementa afacerile grupului din sectorul telecomunicațiilor

CME are operațiuni în România, Cehia, Bulgaria, Slovacia și Slovenia. În România, grupul deține posturile PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA și PRO TV International, precum și mai multe site-uri. Totodată, în operațiunile de pe piața românească este inclus și postul PRO TV Chișinău, din Republica Moldova.

La nivel grupului, CME a obținut venituri nete de 143,82 milioane de dolari, în scădere cu 1,9% raportat la primul trimestru din 2019. Rezultatul OIBDA a scăzut cu 2,3%, la 37,17 milioane de dolari, în timp ce profitul net s-a redus cu aproape 24%, de la 11,75 miloane de dolari la 8,97 milioane de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
cme
protv
venituri
ppf
petr kellner
at&t
marco rubio
coronavirus
pandemie