Musk analizează dacă să retragă Tesla de la bursă; acțiunile au urcat cu 11%

Musk analizează dacă să retragă Tesla de la bursă; acțiunile au urcat cu 11%
scris 8 aug 2018

Elon Musk se gândește să retragă Tesla de la bursă, la prețul de 420 de dolari pe acțiune, în contextul în care compania trece printr-un proces de dezvoltare rapidă și are constrângeri financiare, potrivit unei postări pe Twitter a acestuia care a dus la creșterea cu 11% a acțiunilor producătorului de automobile electrice, transmite Reuters.

Musk a confirmat că se gândește la această posibilitate și printr-un email adresat angajaților și publicat pe site-ul companiei, arată news.ro.

O astfel de măsură ar scoate Tesla din atenția Wall Street, dar i-ar putea limita accesul la capital. Operațiunea ar fi una dintre cele mai mari tranzacții de acest tip din istorie, cu o țintă de preț de circa 82 de miliarde de dolari, în baza unui preț de 420 de dolari pe acțiune.

”Mă gândesc să retrag Tesla de la bursă, la un preț al acțiunilor de 420 de dolari pe unitate. Finanțare asigurată”, a scris Musk pe Twitter.

Prețul de 420 de dolari pe acțiune ar fi cu 22,8% peste cel înregistrat de titlurile Tesla la închiderea tranzacțiilor de luni.

Tesla nu a răspuns imediat solicitărilor de confirmări sau clarificări.

Când o persoană a scris pe Twitter că retragerea de la bursă ar scuti Tesla ”de multe bătăi de cap”, Musk a replicat ”da”.

Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare permite companiilor să se folosească de rețelele de socializare, precum Facebook și Twitter pentru a anunța informații majore, în conformitate cu reglementările referitoare la informarea corectă, cu condiția ca investitorii să fi fost alertați ce rețele vor fi folosite în acest scop.

SEC nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta tweet-ul lui Musk.

Acțiunile Tesla au crescut marți până la 371,15 de dolari pe unitate, iar ulterior au fost suspendate timp de o jumătate de oră în așteptarea unor noi informații. La reluarea tranzacțiilor, titlurile Tesla au urcat cu 11%.

La închiderea tranzacțiilor de luni, Tesla avea o capitalizare de piață de 58 de miliarde de dolari. Musk deține aproape 20% din acțiunile companiei.

Musk a fost supus unor presiuni intense în acest an, pentru a dovedi că își poate respecta promisiunea de a transforma compania nerentabilă într-un producător auto de automobile de serie. Obiectivul a dus la creșterea acțiunilor Tesla și la o capitalizare de piață mai mare decât cea a General Motors.

Retragerea Tesla de la bursă ar fi un mijloc de a evita atenția intensă a pieței. Musk a avut conflicte cu investitorii, autoritățile de reglementare, criticii și reporterii și rămân întrebări legate de dificultățile de producție, cererea pe termen lung a automobilelor companiei și incertitudinile referitoare la finanțare.

”Speranța mea este ca actualii investitori să rămână cu Tesla, chiar dacă vom fi companie privată. Am crea un fond special care ar permite tuturor să rămână cu Tesla. Facem deja acest lucru cu investiția Space X a Fidelity”, a scris Musk.

Analiștii au luat în serios mesajul tweet-ul lui Musk.

”Cred că Tesla consideră tweet-urile ca informare publică. Cred că este serios...”, a spus un analist al Elazar Advisors, Chaim Siegel.

Tot marți, Financial Times a relatat că fondul suvran de investiții din Arabia Saudită, condus de prințul Mohammed bin Salman, a constituit o participație de 3%-5% la Tesla.

viewscnt
Afla mai multe despre
musk
tesla
bursa