Oswald Kolb revine, după 3 ani, la conducerea Continental Sibiu

Oswald Kolb revine, după 3 ani, la conducerea Continental Sibiu

Oswald Kolb

Profit.ro
Profit.ro
scris 27 iul 2017

Compania Continental anunță numirea lui Oswald Kolb în funcția de director general la unitatea automotive din Sibiu, unde lucrează 3.500 angajați, înlocuindu-l pe Sami Krimi, care a preluat conducerea fabricii din Ingolstadt, Germania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oswald Kolb revine în România după trei ani petrecuți în poziția de director general al fabricii Continental de la Tianjin, China. Acesta a mai condus unitatea Continental din Sibiu între 2008 și 2014.

„Sunt bucuros să revin la Sibiu. Compania a crescut mult în ultimii trei ani, a ajuns la 3.500 de angajați. Fabrica s-a dezvoltat foarte mult în această perioadă: au fost lansate noi linii de producție și a fost construită o nouă clădire a centrului de cercetare și dezvoltare, iar investițiile au fost pe măsură. Sunt nerăbdător să contribui la proiectele viitoare și la creșterea unității“, a declarat Oswald Kolb.

Microsoft îi va recompensa pe cei care descoperă probleme de securitate în Windows 10 cu până la 250.000 de dolari CITEȘTE ȘI Microsoft îi va recompensa pe cei care descoperă probleme de securitate în Windows 10 cu până la 250.000 de dolari

Oswald Kolb și-a început cariera în Continental ca student și a ocupat de-a lungul anilor poziții diferite în aria de producție. După șase ani în care a condus unitatea din Sibiu 2008-2014, a preluat conducerea fabricii din Tianjin.

Continental și-a început activitatea în Sibiu în 2003, în strânsă colaborare cu universitatea locală „Lucian Blaga”. De la o echipă de 30 de angajați, compania din Sibiu a creat mai mult de 3.500 de locuri de muncă. Planurile de viitor ale companiei includ extinderea spațiului de producție și a centrului de inginerie, precum și angajarea a aproximativ 1.000 de noi persoane în următorii ani.

În România, Continental deține șapte unități de producție și patru centre de cercetare și de dezvoltare în Timișoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov și Iași. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina și are un centru de distribuție a anvelopelor în București. Continental avea 18.200 de angajați la finalul anului 2016 și își va mări echipa cu aproximativ 1.500 noi membri în acest an în România.

La nivel global, Continental a avut în 2016 o cifră de afaceri de 40,5 miliarde de euro și are în prezent peste 227.000 de angajați în 56 de țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
oswald kolb
continental
sami krimi