Re/Max continuă expansiunea pe piața din România și deschide un nou birou în Oradea. Printre cei care au preluat francize Re/Max se află Octavian Bădescu și logodnicul Elenei Udrea

Re/Max continuă expansiunea pe piața din România și deschide un nou birou în Oradea. Printre cei care au preluat francize Re/Max se află Octavian Bădescu și logodnicul Elenei Udrea
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 dec 2017

Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, deschide o nouă franciză în Oradea, al doilea birou din oraș.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Franciza Re/Max Family a presupus o investiție de aproximativ 16.500 de euro, iar în urma acestui parteneriat, Re/Max ajunge la un număr de 22 de birouri active, urmând să încheie 2017 cu peste 220 de membri la nivel național.

În prezent, rețeaua Re/Max România cunoaște cea mai dezvoltată prezență în Cluj-Napoca, unde are șapte birouri, dar și în Capitală, unde vor funcționa cinci birouri Re/Maxîncepând cu 2018. În acest final de an, compania a semnat opt noi contracte de franciză, care se vor deschide în București, Iași, Satu Mare, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov, pe lângă cele existente.

Top 10 cei mai buni angajatori din acest an. Angajații au evaluat mediul de lucru, managementul și ofertele salariale CITEȘTE ȘI Top 10 cei mai buni angajatori din acest an. Angajații au evaluat mediul de lucru, managementul și ofertele salariale

Printre cei catre au preluat francize Re/Max se află antreprenoul Octavian Bădescu, cel care și-a vândut, la finele lunii mai, compania Sameday Courier către eMag. Acesta a investiti într-o franciză RE/MAX în București. 

Și Adrian Alexandrov, logodnicul fostului ministru și lider PDL Elena Udrea, și-a deschis o companiei imobiliară proprie pe care a afiliat-o brandului Re/Max, informație anunțată de Profit.ro în exclusivitate. El a deschis un birou imobiliar în cartierul Primăverii din București, care funcționează sub numele Re/Max Estates.

„Fiecare dintre orașele alese pentru extindere reprezintă pentru noi zone cu potențial ridicat de creștere, Oradea fiind un astfel de exemplu. De altfel, extinderea pe care o țintim permanent are o legătură strânsă cu evoluția pieței, în general. Se estimează că astăzi, în România, agenții imobiliari acoperă sub 30% din tranzacțiile imobiliare, ceea ce indică faptul că acest segment din piața imobiliară locală trece printr-o perioadă plină de oportunități”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte Re/Max România.

Înființată în 1973, în Colorado, compania Re/Max a intrat în România în anul 2006, ajungând între timp să fie prezentă în 12 orașe cu 20 de birouri. La nivel mondial, Re/Max este prezentă în peste 100 de țări și are mai mult de 100.000 de angajați, fiind cel mai mare francizor din lume în acest domeniu. 

Într-un top mondial al celor mai mari francizori din lume, pe toate domeniile, condus de McDonals's, Re/Max, cu mai mult de 7.200 de birouri la nivel global, ocupă locul 11.

viewscnt
Afla mai multe despre
remax
franciza