200.000 de case stau goale în Anglia

200.000 de case stau goale în Anglia

Sursa foto: Jan Kranendonk / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 apr 2017

În plin balon imobiliar, nu mai puțin de 200.000 de locuințe sunt fără locuitori de peste 6 luni, valoarea echivalentă a acestui stoc rezidențial fiind de 43 miliarde lire sterline.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Londra a devenit unul dintre cele mai scumpe orașe, raportul deja fiind neeconomic între veniturile care sunt obținute și costurile de adăpost, conform mai multor studii. Conform ultimelor statistici guvernamentale, însă, nu mai puțin de 19.845 de locuințe stau goale de mai bine de 6 luni, valoarea însumată a acestora ridicându-se la 9,4 miliarde sterline.

Este rezultatul fenomenului „cumpără ca să părăsești”, în care proprietarii bogați realizează achizițiile doar ca investiție, în așteptarea unor prețuri mai ridicate, fără intenția de a locui acolo, comentează The Telegraph. Cartierele Kensington și Chelsea din capitală au cel mai mare număr de astfel de case goale, respectiv 1.399 de locuințe, cu 8,5% mai mult decât anul trecut și cu 22,7% mai mult decât cu 10 ani în urmă.

Vânzările de locuințe din Manhattan cresc din nou, după ce proprietarii au început să reducă prețurile CITEȘTE ȘI Vânzările de locuințe din Manhattan cresc din nou, după ce proprietarii au început să reducă prețurile

Nu este un fenomen restrâns la Londra, căutată și de investitorii nerezidenți ce au exacerbat criza rezidențială. În Anglia sunt 200.000 de case care stau goale de peste 6 luni, cu valoarea însumată a acestora de 43 miliarde lire sterline.

Birmingham este orașul care are cele multe case nelocuite după Londra, urmat de Bradford și Liverpool. În ansamblu, fenomenul locuințelor nelocuite s-a redus, însă. Numărul actual de locuințe goale este cu 36,4% mai mic decât în urmă cu 10 ani. „Consiliile au obținut puterea de a pune sechestru pe casele goale încă din anul 2006 și un uriaș avans s-a realizat în ultimii 10 ani”, spune Dan Gandesha, șef executiv al companiei de investiții imobiliare Property Partner.

În Londra, fenomenul este mai greu de stăvilit. Jo Thoy, specialist la brokerul de asigurări Towergate spune că, în pofida trendului încurajator din ultima decadă, capitala încă are un număr ridicat de locuințe vacante în cea mai mare parte a anului. „Aceasta rămâne un element de îngrijorare în fața prețurilor în creștere continuă pentru case”, a declarat Thoy.

viewscnt
Afla mai multe despre
case
balon imobiliar
anglia
marea britanie
londra
locuinte