Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are un nou președinte

Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are un nou președinte
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 ian 2020

Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) are un nou președinte pentru următorii doi ani, respectiv 2020 și 2021, Sorin Petre, el preluând mandatul de doi ani de la Dana Ababei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ordonanța Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, prin care este reglementată activitatea ANEVAR, prevede mandate de doi ani pentru președinte și pentru ceilalți 10 membri ce compun Consiliul director. Fiecare președinte este ales cu doi ani înainte de a prelua funcția, perioadă în care deține funcția de prim-vicepreședinte ANEVAR, participând la toate ședințele și activitățile organizației și asigurând astfel continuitatea strategiei și a relațiilor de parteneriat ale asociației.

În contextul vânzării, \ CITEȘTE ȘI În contextul vânzării, "Puiu" Iordănescu iese din complexul Belvedere Predeal, fostul Cioplea

El a deținut de-a lungul timpului funcțiile de vicepreședinte și prim-vicepreședinte în Consiliul director al ANEVAR între anii 2012-2015 și 2018-2019. De asemenea, în perioada 2012 - 2015, a coordonat și supravegheat activitatea Departamentului de verificare și monitorizare ANEVAR, în calitatea sa de președinte al acestei Comisii, scrie Agerpres.

În cei peste 20 ani de activitate profesională în cadrul serviciilor de consultanță Sorin Petre a fost implicat în nai mult de 400 de proiecte de evaluare de active (in)tangibile și întreprinderi, verificări de rapoarte de evaluare, analize financiare și economice, studii de fezabilitate și elaborare de planuri de afaceri.

Sorin Petre este membru acreditat ANEVAR în evaluarea de întreprinderi și membru titular ANEVAR cu specializare în evaluarea de bunuri imobile, instrumente financiare și verificări de rapoarte de evaluare. El este, de asemenea, membru al organizației de evaluatori RICS (Royal Institution of Chartered Surveyors), Evaluator Recunoscut la nivel European (Recognised European Valuer - REV) de către TEGoVA (The European Group of Valuers' Associations) și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România.

Noul președinte al ANEVAR este, de asemenea, partener în cadrul departamentului "Advisory Services" al PricewaterhouseCoopers România, fiind coordonatorul echipei de evaluare (Valuation & Economics). Este specializat în analiză financiară, evaluări de societăți, active și instrumente financiare, verificări de evaluări, studii de fezabilitate financiară și economică, modelare financiară și elaborare de planuri de afaceri.

Sorin Petre este absolvent al Institutului Politehnic București - Facultatea de Electrotehnică - și a absolvit cursul postuniversitar Diagnosticul Financiar al Firmei organizat de Academia de Studii Economice București. Deține titlul CFA (Analist Financiar), fiind absolvent al programului internațional CFA, organizat de CFA Institute din Statele Unite ale Americii și absolvent ACCA, urmând un program de pregătire de 4 ani organizat de ACCA Marea Britanie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
anevar
sorin petre