Comerțul cu ridicata al materialului lemnos și materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, în creștere

Comerțul cu ridicata al materialului lemnos și materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, în creștere
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 iul 2019

Companiile care activează în comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare au înregistrat o creștere cu aproximativ 17% a veniturilor în cursul anului 2017, comparativ cu anul precedent, reiese dintr-o analiză publicată, joi, de Coface.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform sursei citate, lichiditatea curentă înregistrată la nivelul întregului sector, pe parcursul anului 2017, a crescut la 1,18, în timp ce capitalul de lucru, în continuare redus, a fost expus în fața unor șocuri negative, într-un context volatil: scăderea veniturilor sau neîncasarea creanțelor, scrie Agerpres.

Apex Alliance, lituanienii care l-au cooptat pe cel mai bogat om din statul baltic, pregătesc lansarea hotelului amenajat chiar în Aeroportul Otopeni. \ CITEȘTE ȘI Apex Alliance, lituanienii care l-au cooptat pe cel mai bogat om din statul baltic, pregătesc lansarea hotelului amenajat chiar în Aeroportul Otopeni. "Va fi hotelul cu cei mai mulți clienți captivi."

"Totodată, companiile din sectorul analizat înregistrează o autonomie financiară, în situații de forță majoră, de 86 de zile, relativ dependentă de încasarea creanțelor, în condițiile în care toate creanțele pe sold se încasează până la 60 de zile, în anul 2017. În anul 2017, rezultatul net consolidat, la nivel sectorial, a fost de 3,5%, înregistrând o ușoară creștere față de nivelul din 2016 (3,2%)", notează analiștii.

În același context, însă, peste un sfert dintre companii (29%) au înregistrat o pierdere netă, la finele anului 2017, cu 14% dintre companii înregistrând o pierdere mai mare de 20% și doar 12% dintre companii înregistrând un profit de peste 20%.

Analiza Coface a sectorului cuprinde informații agregate a 7.035 de companii, care au depus situații financiare pentru anul 2017 și care au generat o cifră de afaceri consolidată de 19,1 miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
materiale de constructii
echipamente sanitare