Creșterea TVA la vânzarea de locuințe le va scumpi de la anul cu circa 5.000 de euro

Creșterea TVA la vânzarea de locuințe le va scumpi de la anul cu circa 5.000 de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 nov 2023

De la începutul anului viitor, TVA pentru imobile al căror preț se situează sub 600.000 de lei și au o suprafață de până la 120 de metri pătrați crește de la 5 la 9%, ceea ce mărește prețul locuințelor cu circa 5.000 de euro. Cei care plătesc avansul pentru o locuință, până la final de 2023, vor beneficia tot de TVA de 5%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

VEZI AICI ȘI Orașul de 15 minute, între idee și realitate

Cererea de servicii de evaluare pentru garanții bancare, aferente unor imobile cu destinație rezidențială, a crescut cu peste 30%, în primele 15 zile ale lunii noiembrie, față de perioada octombrie-septembrie 2023. 

VIDEO PROFIT LIVE Elena Gheorghe, country manager PayU România: Cel mai mare Black Friday din CEE se desfășoară în România. Ne-a luat prin surprindere CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Elena Gheorghe, country manager PayU România: Cel mai mare Black Friday din CEE se desfășoară în România. Ne-a luat prin surprindere

De la 1 ianuarie 2024, cumpărătorii persoane fizice, care achiziționează un imobil cu destinația locuință, având o suprafață utilă de până la 120 metri pătrați (fără anexe gospodărești) și un preț de până la 600.000 de lei (circa 120.700 de euro), vor avea de achitat o taxă pe valoare adăugată mai mare, de la 5% la 9%.

Astfel, pentru un apartament cu acest preț, care îndeplinește condițiile de mai sus, alături de o serie de altele care îl fac „gata de locuit" (finisaje exterioare, finisaje interioare, instalație sanitară și electrică etc), cumpărătorul va plăti TVA de 54.000 de lei (peste 10.800 de euro), în loc de 30.000 de lei (în jur de 6.000 de euro). Pentru locuințele nefinisate, în care noii proprietari nu se pot muta imediat, TVA se menține la 19%.

Majoritatea imobilelor de locuit care se tranzacționează în România se încadrează în descriere (ca preț și suprafață), ceea ce înseamnă că măsura creșterii TVA va avea o influență puternică asupra pieței imobiliare, începând cu anul viitor.

Cemacon, deținută de fondatorii Dedeman, raportează declin drastic al profitului net. Impas într-un ciclu multianual de creștere și explozie de 5 ori a datoriilor CITEȘTE ȘI Cemacon, deținută de fondatorii Dedeman, raportează declin drastic al profitului net. Impas într-un ciclu multianual de creștere și explozie de 5 ori a datoriilor

„Dacă ne raportăm exclusiv la creșterea TVA, locuințele noi devin, din prima zi a anului viitor, mai scumpe cu circa 5.000 de euro. Iar dacă facem o corelație a acestui cost suplimentar pentru cumpărători cu creșterea dobânzilor la credite și cu inflația ce are un impact considerabil asupra bugetului fiecărei familii, înțelegem de unde provine graba celor interesați de achiziția unei locuințe, pentru a finaliza o tranzacție în aceste ultime luni ale anului. Interesul ridicat pentru achiziția de locuințe, în această perioadă, a atras creșterea solicitărilor de servicii de evaluare, pe baza cărora se stabilesc garanțiile bancare pentru creditele ipotecare", a declarat Andrei Botiș, CEO Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).

Pentru a fi siguri că beneficiază de actualul nivel de TVA pentru imobile rezidențiale, persoanele fizice interesate de o achiziție trebuie să se asigure că plătesc avansul până la finele anului 2023 sau au semnat un contract înainte de finalul anului.

viewscnt
Afla mai multe despre
case
tva
vanzare