Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

Foto dreamstime.com

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 16 dec 2021

Decizia coaliției de guvernare, anunțată de Profit.ro, de a limita aplicarea cotei reduse de TVA la 5% la achiziția unei singure locuințe este primită cu reticență de jucătorii din piața imobiliară, care consideră că limita trebuie să fie de minimum două locuințe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, pentru Profit.ro, că TVA de 5% la locuințele cu o valoare de până la 140.000 de euro va fi introdusă doar pentru o singură locuință, începând cu 1 ianuarie 2022, Guvernul urmând să notifice Comisia Europeană în acest sens. Acum, pot fi cumpărate oricând și oricâte locuințe cu TVA 5% dacă au prețul sub 450.000 lei. Este varianta la care s-a ajuns, la acest moment, după ce premierul Ciucă a dorit amânarea cu încă un an a creșterii plafonului.

„S-a mai aplicat în trecut doar pentru un apartament și ulterior s-a schimbat la oricâte. Spre exemplu, ce se întâmplă cu cei care au cumpărat deja o locuință cu 5% și divorțează sau cu tinerii care cumpără un apartament mai mic și, după întemeierea unei familii, vor să se mute într-o locuință mai mare. Limitarea aplicării TVA de 5% la două achiziții este ideal. Într-adevăr, nu e normal ca cineva să poată cumpăra, spre exemplu, 11 apartamente cu TVA de 5%. Cine cumpără apartamente în scop investițional va plăti TVA de 19%.

Noi stăm în așteptare cu compartimentarea proiectului nostru rezidențial din Constanța. Am gândit mai multe planuri de etaj astfel încât fie să avem mai multe apartamente cu două camere și garsoniere, fie mai multe apartamente cu 3 camere. Știu că sunt oameni care au semnat antecontracte de vânzare-cumpărare pe speranța că anul viitor se aprobă majorarea pragului“, a declarat, pentru Profit.ro, Antoanela Comșa, președinte al Asociației Investitorilor Imobiliari din România (AREI).

În raportul asupra stabilității financiare din iunie 2021, BNR arată că mărirea plafonului pentru aplicarea TVA redusă reprezintă o inițiativă legislativă cu impact asupra pieței imobiliare, ce poate conduce la ajustarea prețurilor și reorientarea strategiilor dezvoltatorilor în următorii ani.

Uniunea Europeană vrea să oblige țările membre să renoveze clădirile cu slabe performanțe energetice CITEȘTE ȘI Uniunea Europeană vrea să oblige țările membre să renoveze clădirile cu slabe performanțe energetice

„Majorarea pragului de preț pentru care este aplicată o cotă redusă la achiziționarea de locuințe este o măsură necesară, nu doar benefică. În primul rând, momentul actual, atât pentru piața de profil, cât și pentru economie în sine, este total diferit față de cel în care s-a introdus pentru prima dată cota de 5% la achiziționarea de locuințe: salariile au crescut, prețurile s-au majorat, costurile materialelor de construcție au atins niveluri istorice, iar războiul comercial dintre SUA și China a îngreunat semnificativ aprovizionarea. În plus, pandemia Covid-19 ne-a făcut pe toți să conștientizăm mult mai bine calitatea spațiului locativ și numeroase persoane și-au dorit o locuință nouă, mai spațioasă sau cu finisaje mai calitative.

Acest lucru este dovedit și de statisticile oficiale privind numărul de tranzacții, care au crescut cu peste 50% versus 2020. Este deci o măsură care vine în întâmpinarea cumpărătorilor. Mii de persoane au plătit avansuri pentru locuințe ce urmează a fi livrate în 2022 - 2023, bazându-se pe această lege, care trebuia să intre în vigoare, de altfel, de acum aproape un an. Vorbim deci și despre predictibilitate, atât pentru cumpărători cât și pentru mediul de afaceri”, a declarat, pentru Profit.ro, Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanță imobiliară SVN Romania, care tranzacționează cele mai multe apartamente de pe piață.

Un studiu prezentat de AREI reprezentanților guvernului și transmis și Profit.ro arată că suprafața care poate fi achiziționată în limita plafonului corespunzător fiecărui an (ca medie pentru orașele București, Brașov, Cluj Napoca, Timișoara și Constanța, în metrii pătrați utili), înregistrează o tendință descrescătoare începând cu anul 2016, aceasta scăzând cu aproximativ 37% din 2016 până în 2021.


Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

Numărul locuințelor cu două camere terminate în fiecare an a crescut cu 95% în 2020 raportat la 2009. Suprafața medie utilă a locuințelor terminate în cursul anului a urmat o tendință  descrescătoare începând cu anul 2012 , atingând în anul 2020 un minim al ultimilor 20 de ani, cu 3% mai mică decât în 2000, 17% mai mică decât în 2009 și respectiv 9% mai mică decât în 2016.
Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

Același studiu arată că, prețul mediu anual pe metru pătrat a înregistrat o creștere cu 39% în 2020 față de 2016 (anul ultimei majorări a plafonului de TVA 5%).

De asemenea, costul construcțiilor rezidențiale noi a crescut cu 34,8% în 2020 față de 2016.

Asociația Investitorilor Imobiliari din România, organism care reunește cei mai mari proprietari de clădiri din țară, are ca membri companiile NEPI Rockcastle, Globalworth, Țiriac Imobiliare, CA Immo, AFI Europe, Forte Partners, S Immo, Portland Trust, Ceetrus, Hercesa, Granvia, Cordia, Lion`s Head Investments, One United Properties, CTP, P3, Immofinanz, Speedwell, Sonae Sierra, Square 7, Ceetrus și Portico Investments.

Cota redusă în alte țări din UE

Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

Dezvoltatorii imobiliari primesc cu reticență TVA de 5% la o singură locuință, anunțată de Profit.ro: Să se limiteze la minimum două locuințe, nu la una! Cotele din alte țări

viewscnt
Afla mai multe despre
tva 5%
locuinte
tva 19%