EXCLUSIV Dezvoltatorul Atenor, susținut de milionari din Belgia, negociază achiziția unui nou proiect rezidențial în București

EXCLUSIV Dezvoltatorul Atenor, susținut de milionari din Belgia, negociază achiziția unui nou proiect rezidențial în București

Up-Site Bucharest

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 20 sep 2022

Dezvoltatorul imobiliar belgian Atenor, susținut de mai multe familii de milionari din Belgia, poartă negocieri și intenționează să cumpere cel puțin încă un proiect rezidențial în București, până la sfârșitul acestui an, care să completeze proiectele de peste 100 de milioane de euro pe care le are în derulare pe piața locală, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

„În momentul de față, suntem în prospecțiuni pentru alte oportunități de investiții: terenuri, parteneriate, mai multe variante. Suntem deschiși tuturor posibilităților. Suntem interesați de birouri și rezidențial, deocamdată în București, dar ne uităm și în provincie. Avem negocieri active și intenționăm ca anul acesta să încheiem cel puțin o nouă tranzacție, pentru un nou proiect rezidențial.

Ținta companiei este să aibă în toate cele 10 țări, în care este prezentă, câte 5 proiecte. Nu slăbim acest ritm. Avem o echipă de 10 oameni cu care lucrăm intens“, a declarat, pentru Profit.ro, Sorin Dumitrașcu, country director Atenor.

CONFIRMARE Fondul britanic de investiții First Property Group, listat la Londra, a început EXIT-ul din România în favoarea Poloniei CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Fondul britanic de investiții First Property Group, listat la Londra, a început EXIT-ul din România în favoarea Poloniei

Cel mai mare proiect pe care Atenor îl are acum în construcție în București este @Expo, un complex format din 3 clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 54.700 de metri pătrați. Primele două imobile, cu o suprafață de circa 20.000 de metri pătrați, au fost livrate și au un grad de ocupare de 50%, spații închiriate pentru sediile Gameloft și ale diviziei mobile Telekom. Proiectul se construiește pe un teren cumpărat de Atenor în 2017 cu circa 10 milioane de euro de la Ro Naturstein, companie a familiei italiene Montipò.

În paralel, belgienii construiesc două turnuri rezidențiale de sticlă, unul cu 12 și altul cu 25 de etaje, peste drum de mallul Promenada din București. Proiectul Up-site Bucharest va avea 270 de apartamente și se construiește pe un teren cumpărat de la compania cu acționariat spaniol Alia Nord cu peste 5 milioane de euro, tranzacție prezentată în exclusivitate de Profit.ro.

EXCLUSIV FOTO Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, intră pe piața imobiliară din București, alături de Evergent Investments, prin redesenarea unui mega-proiect gândit de Dinu Patriciu și Erste CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, intră pe piața imobiliară din București, alături de Evergent Investments, prin redesenarea unui mega-proiect gândit de Dinu Patriciu și Erste

Valoarea portofoliului imobiliar deținut de Atenor în România a fost calculată la aproape 109 milioane euro la finalul primului semestru din acest an, echivalentul a 10% din întregul portofoliu al dezvoltatorului. Proiectele din sectorul rezidențial au o pondere de 41% în structura portofoliului companiei, cu un număr de 8.500 de apartamente.

Atenor este cotată la Bursa Euronext din Bruxelles. Cel mai mare acționar al companiei, cu o participație de 12,67% este 3D Investors, afacerea familiilor de milionari Donck și Desimpel. Familia lui Frank Donck ocupă locul 237 în topul celor mai bogați belgieni, realizat de publicația De Rijkste Belgen, cu o avere estimată la 92,5 milioane euro.

Soldul investițiilor străine directe realizate de belgieni în România era de peste 2,2 miliarde de euro la finalul anului 2020, potrivit datelor centralizate de Banca Națională a României.

EXCLUSIV Indotek, deținut de unul dintre cei mai bogați unguri - în negocieri exclusive pentru achiziția Expo Market Doraly, primul en-gros din România. O tranzacție care poate intra în Topul celor mai mari vânzări din istoria pieței locale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Indotek, deținut de unul dintre cei mai bogați unguri - în negocieri exclusive pentru achiziția Expo Market Doraly, primul en-gros din România. O tranzacție care poate intra în Topul celor mai mari vânzări din istoria pieței locale

O serie de milionari belgieni au ajuns să investească în România la recomandarea unor parteneri sau cu ajutorul unor antreprenori români. Aceștia au plasat până acum peste 1,5 miliarde de euro în proprietăți românești. Printre ei se numără Patrick Van Den Bossche și Marc Lebbe – fondatorii Liebrecht & WooD, Steven Van Den Bossche și Carl Decoopman – proprietarii BelRom, familia De Pauw – proprietar al WDP, Jan Van Geet – care controlează VGP, familia antreprenorului Jan De Clerk – care deține Alinso Group, familia lui Luc Geuten – care controlează Mitiska, familia Kerckhof – care deține Vabeld, Christian Dumolin – proprietarul Koramic Real Estate, Jan Demeyere și Didier Balcaen – fondatorii Speedwell sau fostul pilot de raliuri Yves Weerts.

viewscnt
Afla mai multe despre
atenor
bucuresti