EXCLUSIV FOTO Urmașii lui Fathi Taher au început licitațiile pentru vânzarea celebrei case Maria Lahovary, fostul sediu al Cambridge School of Bucharest. „Persoane interesate așteaptă falimentul pentru un preț derizoriu!“

EXCLUSIV FOTO Urmașii lui Fathi Taher au început licitațiile pentru vânzarea celebrei case Maria Lahovary, fostul sediu al Cambridge School of Bucharest. „Persoane interesate așteaptă falimentul pentru un preț derizoriu!“
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 19 ian 2022

Compania M.T. Property, ai cărei acționari majoritari sunt urmașii omului de afaceri iordanian Fathi Taher, a trecut printr-o primă licitație, eșuată, de vânzare a monumentului istoric neorenascentist din centrul Bucureștiului, în care a copilărit prințesa Martha Bibescu, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Următoarea licitație va fi organizată pe 26 ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Rovigo, administratorul judiciar al firmei, intrate în reorganizare în 2017, a organizat prima licitație de vânzare a casei Maria Lahovary, la un preț de pornire de 44,6 milioane lei, echivalentul a circa 9 milioane de euro. Cristian Stângaciu, partener în cadrul Rovigo, a transmis Profit.ro că imobilul nu a fost valorificat în cadrul primei licitații și că următoarea licitație este programată pentru 26 ianuarie 2022, în aceleași condiții.

Proprietatea de pe Calea Dorobanți, nr. 39, este compusă dintr-un teren de circa 3.300 de metri pătrați și clădiri cu o suprafață totală construită de 507 metri pătrați.

Până în 2019, casa Maria Lahovary a fost închiriată de Fathi Taher instituției private de învățământ Cambridge School of Bucharest, deținută de libanezii Walid Abboud și Roger Akoury și francezul Joseph Khoury, care a fost mutată, ulterior, într-un nou campus construit, în Pipera.

După intrarea în insolvență a proprietarului clădirii, administratorul judiciar a decis să reînchirieze imobilul până la vânzare. Astfel, în vara anului trecut, a fost încheiat un contract de închiriere cu asociația Aldo Moro, pentru o chirie lunară de 12.000 de euro, valabil până în martie 2023. Drept urmare, în casa Maria Lahovary a fost înființată Scuola Italiana Internazionale Bucarest Aldo Moro.

EXCLUSIV Heineken semnează în România cea mai mare tranzacție de închiriere la început de an CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Heineken semnează în România cea mai mare tranzacție de închiriere la început de an

Încă dinainte de prima licitație, administratorul special și administratorul judiciar au purtat mai multe discuții cu potențiali cumpărători, însă „persoanele interesate ezită să facă o ofertă, așteptând diminuarea prețului și specularea unui eventual faliment al societății prin achiziționarea bunului la un preț derizoriu“, se arată în documentele analizate de Profit.ro.

Procesul de reorganizare al M.T. Property a fost îngreunat de decesul lui Fathi Taher, în iulie 2021, însă s-a decis continuarea demersurilor pentru stingerea datoriilor, lucru cu care cei doi creditori ai societății, respectiv Amco Asset Management Compay și Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, au fost de acord. Taher îl avea ca asociat în cadrul firmei pe medicul Mohamad Yassin, potrivit datelor disponibile pe termene.ro.

Fathi Taher a fost unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România postcomunistă, iar legăturile sale cu statul român datează de dinainte de 1989, când a fost reprezentant comercial al Kuweitului la București. De numele său se leagă afaceri precum Școala Româno-Americană din Pipera, hotelul Marriott din capitală, asigurătorul AIG România, Kandia, fabrica Griro, platforma Electroputere Craiova sau clubul de fotbal Rapid București, precum și alte afaceri imobiliare și hoteliere.

Emblema Bucureștiului

EXCLUSIV FOTO Urmașii lui Fathi Taher au început licitațiile pentru vânzarea celebrei case Maria Lahovary, fostul sediu al Cambridge School of Bucharest. „Persoane interesate așteaptă falimentul pentru un preț derizoriu!“
Casa Maria Lahovary a fost construită în 1889, în stilul neorenașterii franceze, de către arhitectul Louis Blanc, la cererea politicianului Ion M. Lahovary, tatăl prințesei Martha Bibescu.

EXCLUSIV Consola Grup pregătește un ansamblu rezidențial major CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Consola Grup pregătește un ansamblu rezidențial major

Reședința somptuoasă era formată din pivnițe, parter, etaj și o mansardă înaltă. Simetria fațadei principale este punctată la nivelul parterului, în dreapta, de o fereastră triplă, în forme descrescătoare. Deasupra ferestrelor, panoul decorativ cu monograma ML face trimitere, în limba franceză, la Casa Lahovary. Pe fațada posterioară, Louis Blanc a amplasat un pridvor de lemn, consemnat de arhitect în calcule astfel: „verandă deschisă de lemn cu soclu zidit”.

La început, repartizarea spațiilor interioare ale construcției era următoarea: 10 camere la parter și etaj, 2 antreuri cu toate instalațiunile moderne (apă, electricitate, băi); bucătăria și camerele de servitori la subsol. În stânga se afla grajdul, iar în dreapta, remiza pentru trăsuri și garajul de automobile. Dependințele ocupau o suprafață de 619 metri pătrați.

viewscnt
Afla mai multe despre
fathi taher
casa maria lahovary
cambridge school