Este arătat că prioritatea NETOPIA în această situație este protecția pasagerilor care au achitat bilete cu cardul.
Mesajul procesatorului de plăți
"Protecția pasagerilor. Biletele de avion se plătesc integral în avans, adesea cu luni înaintea zborului. Dacă un zbor este anulat, pasagerul care a plătit cu cardul are dreptul să își recupereze banii printr-o procedură specială numită chargeback, prin care NETOPIA restituie acești bani către pasageri - indiferent dacă DAN AIR mai are sau nu resursele necesare să despăgubească pasagerii.
Un cadru contractual agreat de ambele părți. Relația dintre NETOPIA și Dan Air se desfășoară în baza unui contract încheiat în 2023. Contractul recunoaște riscul ridicat de chargeback specific transportului aerian și prevede mecanisme de garanție pentru astfel de situații.
Aceste mecanisme includ reținerea sumelor încasate atunci când există un risc iminent ca obligațiile față de pasageri să nu mai poată fi îndeplinite. Măsurile aplicate de NETOPIA decurg exclusiv din aceste prevederi contractuale, negociate și asumate de ambele părți.
Sumele aflate sub garanție sunt protejate. Sumele aflate sub garanție sunt păstrate în conturi bancare speciale de protejare, conform reglementărilor aplicabile instituțiilor de plată. Ele nu sunt utilizate de NETOPIA în activitatea proprie.
Destinația acestor sume este acoperirea eventualelor rambursări către pasageri, în cazul anulării zborurilor.
Respectarea procedurilor judiciare în curs. Aspectele aflate în dispută sunt analizate de instanțele competente. Până în prezent, nicio hotărâre judecătorească nu a dispus eliberarea sumelor aflate sub garanție. NETOPIA va respecta întocmai orice decizie a instanței.
NETOPIA consideră esențială informarea clară a pasagerilor, inclusiv a celor care cumpără în continuare bilete pentru zboruri programate la peste un an distanță.
NETOPIA a purtat cu bună-credință discuții cu Dan Air pentru identificarea unei soluții care să protejeze în primul rând pasagerii și respinge ferm încercarea Dan Air de a muta în spațiul public, într-o formă distorsionată, o situație pe care Dan Air o cunoaște foarte bine și pe care a acceptat-o prin clauzele contractuale agreate de comun acord cu compania aeriană.
Din respect pentru obligațiile de confidențialitate și pentru procedurile judiciare în curs, NETOPIA nu va face alte comentarii privind detaliile relației contractuale".
Reprezentanții companiei spun că programul de zbor nu va fi afectat de o intrare în insolvență.
Mesajul companiei
Dan Air opereză zboruri comerciale regulate pe câteva rute aeriene, de la aeroporturile „Henri Coandă” din București și „George Enescu” din Bacău.
Compania are zboruri atât în Europa, spre destinații precum Londra, Dublin, Torino, Paris sau Dortmund, cât și spre Orientul Mijlociu.
Fondată în 2017, Dan Air a fost prima companie aeriană care a deschis și a operat zboruri de linie de pe noul Aeroport Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023.
Ulterior, din cauza unor neînțelegeri legate de programul aeroportului din Brașov, Dan Air și-a mutat baza operațională principală pe aeroportul din Bacău.
Datoriile companiei ajunseseră la 126,3 milioane de lei, potrivit bilanțului pentru 2025, raportat la 90 de milioane de lei în 2024
Și compania aerienă AnimaWings a depus astăzi o nouă cerere de intrare în insolvență, după ce tribunalul i-a respins solicitarea precedentă.
Anterior, Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a AnimaWings, iar compania a anunțat că prelungește suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie.
AnimaWings a prelungit până la 15 noiembrie 2026, inclusiv, suspendarea temporară a zborurilor, în contextul deciziei Tribunalului București de a respinge cererea depusă pe 30 septembrie privind intrarea în insolvență, au anunțat joi reprezentanții companiei.
''În contextul deciziei pronunțate de Tribunalul București la data de 14 octombrie 2026, AnimaWings urmează demersurile legale necesare și așteaptă clarificarea situației juridice la următorul termen al instanței. În acest context, compania a fost nevoită să prelungească suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie 2026, inclusiv'', au transmis reprezentanții operatorului aerian.
Potrivit acestora, prioritatea companiei este gestionarea situației pasagerilor afectați și identificarea soluțiilor pentru stabilizarea și reluarea activității. AnimaWings a precizat că va comunica noi informații pe măsură ce acestea vor fi confirmate.
Dosarul de insolvență a relevat o listă extinsă de creditori, printre care Banca Transilvania, ROMATSA și mai multe aeroporturi din România.
Acum, judecătorii vor judeca separarat cererile creditorilor.
Cererea de deschidere a procedurii de insolvență a fost depusă de companie pe 30 septembrie, într-un moment dificil pentru operatorul aerian. Cu o zi înainte, AnimaWings anunțase suspendarea treptată a zborurilor operate cu șase dintre cele opt aeronave pe care le utiliza, invocând probleme tehnice repetate. Ulterior, compania a suspendat temporar și cursele operate cu celelalte două avioane.
Pe lista creditorilor care figurează în dosar se regăsesc Banca Transilvania și ROMATSA, dar și aeroporturile din Oradea, Suceava, Brașov-Ghimbav, Craiova, Sibiu, Arad și Timișoara. În aceeași situație apar companii care reprezintă pasagerii în solicitările de despăgubiri, precum și persoane fizice.
Dificultățile companiei sunt însoțite de un număr ridicat de acțiuni în instanță, multe dintre ele vizând despăgubiri pentru zboruri anulate sau întârziate. Potrivit datelor analizate anterior de pe portalul instanțelor, împotriva AnimaWings fuseseră identificate aproape 12.000 de dosare, iar aproximativ 2.900 dintre acestea fuseseră înregistrate numai în septembrie 2026.
AnimaWings a explicat anterior că solicitarea de intrare în insolvență urmărește reorganizarea judiciară, stabilizarea operațiunilor și restructurarea obligațiilor financiare. Compania a invocat problemele tehnice ale flotei, precum și contextul economic dificil și creșterea costurilor de operare.
Dacă instanța va deschide procedura de insolvență a companiei aeriene românești AnimaWings, recuperarea sumelor datorate pentru zboruri anterioare se poate face potrivit regulilor aplicabile în astfel de cazuri. Pasagerii ar putea fi nevoiți să se înscrie la masa credală în termenul stabilit de instanță, iar unele procese deja aflate pe rol ar putea fi suspendate.
Pentru zborurile viitoare, drepturile pasagerilor la rambursare, redirecționare și asistență rămân aplicabile.
În cazul zborurilor cumpărate ca parte a unui pachet turistic, pasagerii pot avea drepturi și în raport cu organizatorul pachetului sau cu agenția de turism, semnalează AirAdvisor



























