GALERIE FOTO Extindere spectaculoasă a Mega Mall - Primele detalii: Noi magazine, dar și un turn cu 23 de etaje pentru apartamente și skybar

GALERIE FOTO Extindere spectaculoasă a Mega Mall - Primele detalii: Noi magazine, dar și un turn cu 23 de etaje pentru apartamente și skybar Galerie foto

SURSA FOTO: HB Design

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 2 dec 2022

NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor administrate, a pregătit extinderea centrului comercial bucureștean Mega Mall, cea mai scumpă proprietate a companiei, cu noi magazine, dar și două blocuri de 11, respectiv 23 de etaje, în care vor fi amenajate circa 180 de apartamente, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Proiectul este, momentan, blocat din cauza suspendării Planului Urbanistic Zonal al Sectorului 2.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

IMAGINI POT FI VĂZUTE ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO

Terenul pe care a fost construit Mega Mall, în suprafață de peste 7 hectare și pe care a funcționat anterior fabrica Electroaparataj, a fost tranzacționat de austriecii de la Real4You contra a 60 milioane de euro, bani încasați de fondurile New Century Holdings (NCH), administrate în România de Siminel Andrei. Austriecii s-au asociat cu NEPI pentru dezvoltarea Mega Mall și, ulterior, participația lor a fost răscumpărată de sud-africani. 

CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători

Astăzi, NEPI Rockcastle mai deține lângă Mega Mall un teren în suprafață de 3.457 de metri pătrați, pe care intenționează să construiască o extensie a mall-ului, care, la nivelul parterului, va avea amenajate 3 spații comerciale distincte și două intrări pentru locatarii clădirilor rezidențiale ce vor fi construite deasupra.

Noua construcție va avea 3 subsoluri dedicate parcărilor. La nivelul subsolului 3 este propusă o legătură cu parcarea auto existentă subterană a Mega Mall. La subsolurile 1-3, dar și la etajele 1-2 ale viitoarei clădiri sunt amplasate parcări, care deservesc locuințele și spațiile comerciale propuse. Parcarea amplasată suprateran înseamnă că primul nivel cu apartamente este la etajul 3, adică la peste 9 metri deasupra nivelului străzii.

EXCLUSIV FOTO Globalworth se pregătește să intre pe dezvoltarea de locuințe de lux, lângă parcul Herăstrău CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Globalworth se pregătește să intre pe dezvoltarea de locuințe de lux, lângă parcul Herăstrău

De la etajul 3, unde încep nivelurile cu apartamente, clădirea se împarte în două tronsoane cu caracteristici particulare: un turn cu 23 de etaje și o clădire obișnuită cu 11 etaje. În clădirea turn, la ultimul nivel, este proiectat un spațiu comercial de tip skybar, cu o suprafață de circa 500 metri pătrați.

Datele tehnice indică o suprafață utilă de circa 13.400 de metri pătrați dedicată apartamentelor, ceea ce echivalează cu aproximativ 180 de unități locative.


Valoarea estimată a investiției în această extindere a Mega Mall este de circa 30 de milioane de euro. Întregul proiect are o suprafață construită desfășurată suprateran și subteran (fără parcări subsol, spații tehnice, balcoane, logii și terase neacoperite) de circa 32.000 de metri pătrați.

EXCLUSIV Milionarii francezi Faure și Machet, proprietarii FM Logistic, vând cele mai valoroase centre de distribuție din România, cu scopul închirierii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Milionarii francezi Faure și Machet, proprietarii FM Logistic, vând cele mai valoroase centre de distribuție din România, cu scopul închirierii

Proiectul NEPI Rockcastle este realizat de biroul de arhitectură HB Design, cel care a proiectat și Mega Mall, dar și mare parte din proiectele NEPI Rockcastle.

„Extinderea centrului comercial Mega Mall este momentan blocată, autorizația de construire nefiind obținută din cauza suspendării PUZ-urilor de sector și a blocajului urbanistic general la nivelul Capitalei. Nu putem prevedea ce se va întâmpla pe viitor. În consecință, nu putem oferi, în acest moment, niciun fel de informații referitor la investiții, planuri sau orice alte detalii despre acest proiect“, au declarat pentru Profit.ro reprezentanții NEPI Rockcastle.

Pe 26 februarie 2021, majoritatea PNL-USR din Consiliul General, la propunerea primarului Nicușor Dan, a aprobat suspendarea cu 1 an a Planurilor Urbanistice Zonale pentru Sectoarele 2,3,4,5 și 6. PUZ-urile pentru Sectoarele 3 și 6 au fost anulate definitiv de instanță, iar pentru Sectoarele 2, 4 și 5 a fost prelungită suspendarea de Tribunalul București și sunt procese de anulare. Pentru Sectorul 1 nu a fost aprobat un PUZ Coordonator de Sector, acesta fiind blocat în instanță de societatea civilă pentru numeroase nereguli.

EXCLUSIV FOTO Globalworth se pregătește să intre pe dezvoltarea de locuințe de lux, lângă parcul Herăstrău CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Globalworth se pregătește să intre pe dezvoltarea de locuințe de lux, lângă parcul Herăstrău

NEPI Rockcastle este la al doilea proiect rezidențial, compania fiind axată pe proprietăți de retail. Sud-africanii au în construcție proiectul Vulcan Residence, care completează parcul de retail Vulcan Value Center din București cu 252 de apartamente, ce urmează a fi livrate în primăvara anului viitor.

Aceste proiecte rezidențiale fac parte dintr-un program anunțat de investitor, care prevede construcția de proiecte rezidențiale adiacente centrelor comerciale ale NEPI din Brașov, București (lângă Mega Mall și Vulcan), Râmnicu Vâlcea, Satu Mare și Timișoara.

Compania a anunțat că are la dispoziție 615 milioane de euro ce urmează a fi investiți în proiecte deja în construcție sau aproape autorizate. Din acest buget, anul acesta va fi utilizat circa 170 de milioane de euro, din care mai mult de jumătate este alocat proiectelor din România.

NEPI Rockcastle a început și extinderea mall-ului Promenada din nordul Bucureștiului, o investiție de circa 280 de milioane de euro, care va aduce 34.000 de metri pătrați de spații de retail suplimentare și un plus de 34.000 metri pătrați de birouri. În paralel, a început lucrările la proiectul Promenada Craiova, o investiție de 125 de milioane de euro realizată pe un teren cumpărat de la omul de afaceri Adrian Mititelu. Totodată, dezvoltatorul a mai cumpărat 17 hectare de teren în Galați, pe platforma industrială Intfor, unde vrea să înceapă anul viitor construcția unui parc de retail cu o suprafață de circa 33.000 de metri pătrați. Acesta va fi al doilea centru comercial al NEPI în oraș după Shopping City Galați.

Cele 20 mall-uri românești ale sud-africanilor de la NEPI Rockcastle le-au adus anul trecut peste 200 milioane euro, cu 25% peste rezultatul anului anterior și rămân liderii detașați ai acestui sector imobiliar. Veniturile încasate de grup în România, în primul semestru al acestui an, au fost de 74,5 milioane euro, cu 9,2% peste rezultatul obținut în perioada similară a anului anterior.

CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători

Aproape 10.000 de locuințe noi au fost finalizate în București și împrejurimi în prima jumătate a acestui an, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, în creștere cu 14,8% față de perioada similară a anului anterior. Datele SVN Romania arată că la începutul acestui an erau în construcție peste 27.000 de locuințe noi în București și împrejurimi, un record pentru ultimii 30 de ani.

În trimestrul al treilea al acestui an s-au vândut aproximativ 15.600 de case și apartamente în București și împrejurimi, în scădere cu 5,8%, comparativ cu trimestrul al treilea din 2021. În ciuda contextului general nefavorabil, în primele nouă luni din 2022, pe piața din București și împrejurimi s-au încheiate cu 7,8% mai multe tranzacții cu locuințe, comparativ cu perioada similară din 2021.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
mega mall
skybar
turn apartamente