Gigantul Signa - în insolvență. Riscă să devină unul dintre cele mai mari dezastre imobiliare de la criza financiară globală

Gigantul Signa - în insolvență. Riscă să devină unul dintre cele mai mari dezastre imobiliare de la criza financiară globală
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 nov 2023

Gigantul imobiliar și de retail Signa s-a declarat astăzi în insolvență după ce ultimele încercări de a obține o nouă finanțare au eșuat, devenind astfel cea mai mare victimă de până acum a prăbușirii sectorului imobiliar din Europa, scrie Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Controlat de magnatul austriac Rene Benko, grupul este proprietar al clădirii Chrysler din New York, precum și al mai multor proiecte importante și al unor mari magazine din Germania, Austria și Elveția, arată G4Media.

Dezvoltarea mixtă și noile hub-uri de birouri CITEȘTE ȘI Dezvoltarea mixtă și noile hub-uri de birouri

Signa, imperiul imobiliar și de retail în valoare de 23 miliarde de euro al lui Rene Benko, este pe punctul de a anunța un val de insolvențe, pe fondul temerilor că eforturile de salvare de ultim moment de a asigura finanțare de urgență nu vor avea succes, transmitea Bloomberg.

Mogulul austriac al Signa, grup care are numeroase subsidiare în diverse țări, ar putea depune mai multe solicitări de intrare în insolvență în următoarele săptămâni, dacă nu reușește un acord de ultim moment, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Cum se construiesc noi cartiere rezidențiale CITEȘTE ȘI Cum se construiesc noi cartiere rezidențiale

Signa Group, proprietarul clădirii Chrysler din New York, al magazinului Selfridges din Marea Britanie, al unor centre comerciale de lux în Viena și al celui mai mare lanț de magazine din Germania, are nevoie de 600 milioane de euro pentru rezolvarea necesarului de lichidități pe termen scurt. Dar timpul trece și discuțiile pentru găsirea unei soluții sunt afectate de structura complexă a Signa, care include diferiți investitori și creditori la diferite niveluri, adaugă sursele.

Vineri, Signa Real Estate Management Germany GmbH ar fi solicitat în Germania intrarea în insolvență. Compania este o subsidiară deținută în întregime de Signa Prime, care co-deține Selfridges în Londra și lanț de magazine KaDeWe din Berlin, arată financialintelligence.ro.

Tribunalul german nu a confirmat insolvența iar purtătorul de cuvânt al Signa nu a răspuns solicitărilor de a comenta informația.

Signa riscă să devină unul din cele mai mari dezastre imobiliare din Europa de la criza financiară globală. Și Banca Centrală Europeană avertiza săptămâna trecută că sectorul imobiliar comercial din zona euro s-ar putea confrunta cu dificultăți ani de zile, ceea ce reprezintă o amenințare pentru băncile și investitorii care îl finanțează. Piața imobiliară europeană este sub presiune, după ce BCE a majorat semnificativ dobânzile, care sunt acum la niveluri record, iar economia încetinește.

Raportul BCE examinează amenințările la adresa stabilității financiare, subliniind temerile majore privind efectele boom-ului imobiliar care acum provoacă probleme în țări ca Germania și Suedia. Conform BCE, prețurile proprietăților comerciale sunt afectate de slăbiciunea economică și de majorările de dobânzi din ultimul an și reprezintă o amenințare pentru profitabilitatea sectorului bancar și modelul de afaceri.

Situația lui Benko este diferită de cea a altor investitori în sectorul imobiliar, el continuând să facă achiziții semnificative chiar și în ultimii ani. În condițiile în care prețurile proprietăților comerciale sunt în scădere, sporește lipsa de încredere a investitorilor, iar structura corporate obscură a Signa o face în mod deosebit vulnerabilă.

Cele mai mari expuneri ale Signa sunt față de bănci, prin creditele primite pentru a finanța achizițiile și lucrările de construcții la proiectele pe care le dezvoltă.

ULTIMA ORĂ UniCredit nu mai este o bancă de importanță sistemică globală CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ UniCredit nu mai este o bancă de importanță sistemică globală

Julius Baer Group Ltd, unul dintre cei mai mari creditori ai Signa, a anunțat luni că își revizuiește afacerile privind acordarea creditelor către unii dintre cei mai bogați clienți ai săi, după un împrumut de 687 milioane dolari acordat unui singur investitor. Deși banca nu a dat publicității numele clientului, Bloomberg anunțase anterior că este vorba de Signa și autoritățile elvețiene de reglementare monitorizează expunerea.

Alte surse au declarat luna aceasta că băncile din Austria aveau la jumătatea anului o expunere de 2,2 miliarde de euro la gigantul imobiliar și de retail Signa.

Raiffeisen Bank International (RBI) și Bank Austria, deținută de UniCredit, sunt responsabile pentru două treimi din această expunere, susțin sursele.

Sursele susțin că în ultimii ani RBI și-a redus semnificativ expunerea la Signa Group. Oficialii RBI și ai UniCredit nu au dorit să comenteze informațiile.

Nici reprezentanții Signa nu au răspuns imediat solicitările de a comenta.

Banca Centrală Europeană (BCE), care supervizează băncile, a refuzat să comenteze.

Ani de zile, piața imobiliară din Europa a fost în creștere, sprijinită de dobânzile ultra-scăzute, dar majorarea semnificativă a costurilor construcțiilor și a dobânzilor au dus la intrarea în insolvență a unor dezvoltatori, în condițiile în care băncile au redus creditarea, tranzacțiile au înghețat și prețurile au scăzut.

Agenția de evaluare financiară Fitch a retrogradat o divizie a Signa la “junk” (nerecomandat pentru investiții).

viewscnt
Afla mai multe despre
signa
imobiliare