GROHE – Continuă dezvoltare într-un viitor de “ultimă generație

GROHE – Continuă dezvoltare într-un viitor de “ultimă generație
scris 4 oct 2022

Compania GROHE, o companie ce vine la pachet cu soluții și produse perfecte pentru momentele în care ceea ce nu știi, să nu pară imposibil, fiind chiar la un click distanță, ne povestește despre cele mai noi și frumoase proiecte.

Pliați constant pe cerințele clienților, GROHE ține cont, întotdeauna, ca ceea ce implică utilitate, să nu genereze un consum ridicat de resurse. Acest subiect a condus la implementarea de soluții menite să acopere nevoile consumatorilor, ținându-se cont de implementarea proiectelor ce utilizează un consum minim a resurselor de energie și de apă. Astfel, au fost create bateriile cu termostat, special concepute pentru a menține temperatura apei constantă pe toată perioada dușului, și baterii cu pornire “la rece”, reducându-se, în acest caz, consumul de energie, în van, pentru a încălzi apă. Ca și o formă de respect pentru mediul înconjurător, GROHE BLUE și GROHE BLUE PURE oferă o gamă de produse de filtrare a apei direct de la robinet, în timp ce GROHE BLUE, vine în întâmpinarea clienților cu o soluție inovativă de obținere a apei filtrate, reci, plate sau carbogazoase.

Printre cele mai solicitate produse GROHE se numără soluțiile termostatate, (bateriile cu thermostat si  sistemele de duș), dar și sistemele de filtrare a apei.

Făcând o mică tranziție în trecutul nu foarte îndepărtat, cel în care pandemia a impus mai multe imposibilități decât direcții, cei de la GROHE au preluat nevoia cea mai importantă a clientului, în momentul respectiv, și anume, siguranța acestuia. Soluțiile touchless (pentru spațiile publice și cele casnice) au fost printre elementele cheie care au sprijinit tranzitarea spre ceea ce prezentul definește astăzi drept o “normalitate”.

Provocările definite de perioada pandemică au avut un impact mai mult decât pozitiv asupra celor de la GROHE România.

Astfel, două proiecte majore au fost implementate în anul 2021, cu un ecou important asupra lui 2022: noul birou GROHE România și deschiderea unui laborator de ultima generație, dedicat instruirii viitorilor instalatori, ca parte a unui program GROHE – GIVE.

Subiect important în companie, dezvoltarea profesională, sub numele GROHE – GIVE este programul dedicat elevilor și studențiilor. Aceștia vor beneficia de expertiza internațională GROHE și de training-uri certificate, cu un scop clar: de a pune în practică toate cunoștințele tehnice studiate în. Facultatile si scolile de profil.

GROHE dorește să vină în sprijinul creării unui mediu oportun de dezvoltare, cu o nouă locație educațională, unde focusul este îndreptat spre oferirea de soluții speciale, sprijinind două dintre resursele importante în perioada actuală: apă și energia.

“Având in vedere contextul economic global ne așteaptă o perioadă in care eficiența energetică va reprezenta un aspect cheie. Tocmai din acest motiv Grohe s-a concentrat pe dezvoltarea soluțiilor prietenoase cu mediul, dar și cu consumul energetic. Soluțiile Grohe pentru bateriile de lavoar cu tehnologia energy saver sau sistemele de duș cu thermostat asigură un consum efficient de resurse”, ne spune Ștefan Moșneanu, Leader, Marketing Romania, Adria, Bulgaria, LIXIL EMENA.

Iar cum orice reușită este rezultatul unui cumul de factori, pe lângă echipă, GROHE România se prezintă într-o “casă nouă”. Conturând toate valorile brandului și ghidați de principiul Pure Freude an Wasser, “Bucuria apei”, noul birou deschide clienților ușile unei lumi speciale, “lumea GOHE”. În colaborare cu echipa de arhitecți de la AXS Studio și Techno Office, gândurile și ideile s-au materializat într-un concept funcțional ce îndeplinește cele mai înalte standarde, raportat la viziunea GROHE România.

Un material Investing in Property

viewscnt
Afla mai multe despre
grohe
ștefan moșneanu