HARTĂ Peste 23.000 de angajați se vor muta în birouri noi în acest an, în Capitală. Noi clădiri de birouri de clasă A vor intra pe piață

HARTĂ Peste 23.000 de angajați se vor muta în birouri noi în acest an, în Capitală. Noi clădiri de birouri de clasă A vor intra pe piață
scris 23 aug 2018

Circa 23.500 de angajați se vor muta în acest an în clădiri de birouri de clasă A din București, constructorii estimând că noile spații vor totaliza 224.000 metri pătrați, din care 84% în a doua parte a anului.

„În acest an, livrările de spații de birouri vor crește cu 55% față de anul trecut, iar în 2019 va urma o nouă majorare cu 69% a stocului de spații livrate pe piață. Cele mai multe clădiri de birouri vor fi livrate în zona de centru-vest, acolo unde s-a realizat în acest an și cel mai mare volum de pre-închirieri. Vor urma livrări cu suprafețe ridicate, pentru că vorbim în general de proiecte cu faze multiple, situate pe inelul magistralei 1 de metrou”, spune Mirela Raicu, manager al Diviziei Birouri Corporate, din cadrul ESOP Consulting l CORFAC International.

Printre clădirile date în folosință se află Campus 6.1, prima clădire din proiectul Campus 6, imobil care se află chiar lângă Universitatea Politehnică București și care are ca viitori chiriași companii precum NXP, London Stock Exchange Group, Superhippo, Regus.

Situația încălzirii Capitalei se inflamează. În timp ce CGMB votează salvarea RADET cu subvenții suplimentare de 80 milioane lei, creditorii ELCEN discută tăierea furnizării de agent termic către Regie și atragerea răspunderii factorilor de decizie ai ace CITEȘTE ȘI Situația încălzirii Capitalei se inflamează. În timp ce CGMB votează salvarea RADET cu subvenții suplimentare de 80 milioane lei, creditorii ELCEN discută tăierea furnizării de agent termic către Regie și atragerea răspunderii factorilor de decizie ai ace

Un alt proiect din zona de centru-vest care va livra spații noi în curând este AFI Tech Park, cu un total de 22.000 metri pătrați gata în 2018. Printre chiriași se numără World Class, Knauf, Hilti și Game World Group.

Tot până la sfârșitul acestui an vor fi livrate și clădirile de birouri Day Tower și Unirii View, amândouă situate în zona Uniri i- care revine astfel în atenția marilor companii, datorită accesului ușor și a numărului mare de facilități urbane.

În zona de centru-nord, în acest an va mai fi livrată o singură clădire, Globalworth Campus - Bldg. B.

Cel mai nou pol de birouri, cel conturat în zona Expoziției, va avea primele birouri disponibile începând cu 2019, când se așteaptă livrarea primelor două clădiri de birouri de clasă A în proiectul Expo Business Park.  Clădirea numărul 3, prima care va fi gata va fi ocupată integral de ING, iar a doua clădire Expo Business Park are și ea un grad mare de ocupare. City Rose Park 1, principalul concurent al acestui proiect, din zona Expoziției va livra primele spații de birouri începând din 2020. În total în zonă se vor construi 94.000 metri pătrați de spații de birouri.

În zona de centru-vest, în 2019-2020 se vor da în folosință primele clădiri din proiectele Business Garden Bucharest și The Light și vor continua livrări ale etapelor următoare din mari proiecte precum The Bridge, Campus 6 și AFI Tech Park. Proiectele anunțate până acum în această zonă au în total 296.000 metri pătrați, care se dau în folosință din acest an și până la finalul lui 2020.

În 2019, în zona Barbu-Văcărescu, sunt anunțate a se da în folosință proiectele Equilibrium, Globalworth Campus Bldg. C și Oregon Park - Bldg. C. În total, în zona de centru -nord, în 2018-2020 se vor da în folosință 137.000 metri pătrați spații de birouri.

HARTĂ Peste 23.000 de angajați se vor muta în birouri noi în acest an, în Capitală. Noi clădiri de birouri de clasă A vor intra pe piață

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
esop consulting
cladiri de birouri
office