Ioannis Papalekas: Răspândirea coronavirus ne-a prins cu garda jos. Niciun sector sau activitate nu vor rămâne neafectate. Sunt îngrijorat

Ioannis Papalekas: Răspândirea coronavirus ne-a prins cu garda jos. Niciun sector sau activitate nu vor rămâne neafectate. Sunt îngrijorat
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 30 mar 2020

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas (43 de ani), recent ieșit din afacerea Globalworth într-o tranzacție de acțiuni ce depășește 230 milioane de euro, a anunțat că a demisionat din Consilul de Administrație al Globalworth pentru a se concentra pe partea operațională a companiei în contextul crizei cauzate de pandemia de coronavirus.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Globalworth este principalul investitor pe piața imobiliară de birouri din România. Gestionat de aproape 200 de angajați în România și Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de peste 3 miliarde de euro.

„Globalworth a devenit principalul proprietar de clădiri birourilor din Europa Centrală și de Est, însă, din păcate, răspândirea rapidă a coronavirusului ne-a prins pe noi, precum și sistemul economic global și afacerile, cu garada jos, creând o imensă incertitudine pentru viitor. Niciun sector sau activitate nu vor rămâne neafectate de această situație și, ca grup, am implementat mai multe măsuri semnificative pentru a ne proteja și vom continua să facem acest lucru de acum înainte. Încercăm să protejăm activitatea, să protejăm activele acesteia și ne propunem să limităm pierderile și consecințele acestei crize în evoluție. Acesta va fi centrul operațiunilor noastre zilnice, atât timp cât va fi nevoie, pentru a atenua impactul acestei criză fără precedent. Nu este ușor, deoarece facem parte dintr-un ecosistem cu reglementări, noi restricții fiind impuse în fiecare zi și cu aproape fiecare țară aflată în stare de urgență“, a anunțat Ioannis Papalekas în ultimul raport financiar al Globalworth.

El a mai anunțat că se va concentra în perioada următoare pe punerea în aplicare a mai multor măsuri de precauție în România și Polonia, care să asigure continuitatea activității și viabilitatea pe termen lung.

„Sunt îngrijorat și foarte precaut în privința a ce se va întâmpla în săptămânile și lunile următoare și la ce altceva vom asista în viitor. Va trebui să ne regândim strategia generală în paralel cu controlul acestei perturbări, în timp ce ne uităm la activitățile și investițiile noastre pe termen lung. De la începutul anului, ne-am îmbunătățit în continuare lichiditatea, care se apropie de 600 milioane euro, și o vom proteja pentru a „ieși” din această furtună fără precedent“, a mai spus Papalekas.

Omul de afaceri grec a decis să iasă din afacerea Globalworth, pe care a fondat-o în 2013, prin vânzarea acțiunilor pe care mai deținea în companie miliardarului ceh Radovan Vitek, într-o tranzacție ce depășește 230 milioane de euro.

Cimentiștii, în contextul epidemiei de coronavirus: Singurul care poate reporni economia este statul, care se poate împrumuta și da drumul la infrastructură și construcția de case CITEȘTE ȘI Cimentiștii, în contextul epidemiei de coronavirus: Singurul care poate reporni economia este statul, care se poate împrumuta și da drumul la infrastructură și construcția de case

La 37 de ani, Ioannis Papalekas reușea să convingă zeci de investitori să parieze pe imobiliarele din România sute de milioane de euro și să ajute la listarea la Bursa de la Londra a companiei sale Globalworth. În acel moment, omul de afaceri grec deținea 64,9% din Globalworth, însă treptat, odată cu dezvoltarea companiei și atragerea de investitori de renume în acționariat, participația sa s-a diminuat până la 10,7%.

Ioannis Papaleks a intrat în liga mare a investitorilor imobiliari într-un timp foarte scurt. În 2004, la vârsta de 27 de ani, Papalekas reușise deja să atragă atenția unui grup de investitori israelieni și greci care l-au mandatat să cumpere un mall pe jumătate dezvoltat în zona Eroii Revoluției, pentru 46 milioane euro, o sumă imensă la acea vreme. Echipa sa a finalizat lucrările și în 2006 a vândut City Mall pentru 103 milioane euro. Rezultatul acestei tranzacții i-a asigurat niște parteneri de cursă lungă, alături de care a construit și renovat clădirile de birouri Eliade Tower, PGV Tower, Nord Business Center, Strauss Business Center, Puccini și Dorobanți Business Center.

Decizia listării companiei a venit ca o necesitate de a pune sub același acoperiș principalele proprietăți acumulate de Papalekas sau partenerii săi din România de-a lungul anilor. Până la momentul listării, el investise circa 90 de milioane de euro. Astăzi, Globalworth are în proprietate active generatoare de venituri în Polonia și România în valoare de peste 3 miliarde de euro și obține de pe urma lor chirii în valoare de peste 190 milioane de euro pe an.

viewscnt
Afla mai multe despre
ioannis papalekas
globalworth
coronavirus