Kesz Group, una dintre cele mai importante companii de construcții din Ungaria, a cumpărat un teren de aproximativ 16.000 metri pătrați în zona Petrom City, în apropierea Casei Presei Libere, București, de la Cornel Roșu, fondatorul Radox, producător de echipamente termice și climatizare, cu afaceri de aproximativ 75 de milioane de lei.
Tranzacția a fost intermediată de Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate.
“După 20 de ani de prezență în România a Kesz Construcții și la 5 ani de la prima investiție imobiliară Hexagon Office Building din Cluj, consolidăm prin acest pas prezența Kesz Group în România. Estimăm că vom investi peste 50 milioane euro în viitorul ansamblu rezidențial și vom crea un proiect de referință pentru acest segment care a cunoscut o creștere importantă în special în ultimul an”, declară Lajos Dioszegi, director de Investiții Kesz International Romania.
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Compania de construcții mai deține clădirea de birouri Hexagon Office Cluj. În portofoliul de proiecte rezidențiale al Kesz în România se mai află One Herastrau Park, One Charles de Gaulle, One Mircea Eliade, Riviera Luxury Residence Cluj, Prima Residence Oradea.
“Kesz Group este un partener strategic pentru noi. Colaborarea noastră a început prin administrarea și închirierea integrală a clădirii de birouri Hexagon Office Building, de 21.000 mp din Cluj-Napoca, iar acum venim în întâmpinarea lor cu noi oportunități de investiții și dezvoltare. Zona Petrom City – Străulești este în plină transformare, iar terenul achiziționat de Kesz este unul dintre cele mai bine poziționate, oferind o deschidere de aproximativ 60 mp către Lacul Grivița”, declară Bogdan Cange, Managing Partner Business Development al Fortim Trusted Advisors, care a facilitat tranzacția.
Managerii Fortim - Bogdan Cange, Costin Nistor, Nicolae Ciobanu
Kesz Group are afaceri estimate la 220 milioane lei anul acesta, având în total operațiuni în șapte țări. Grupul este format din 20 de companii care au împreună aproximativ 2.000 de angajați.
Kesz Group a avut anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 350 de milioane de euro.
Grupul este prezent în România din 2001 prin Kesz Construcții România, companie care a fost implicată de-a lungul anilor în peste 50 de proiecte. Anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 40 milioane euro.