Numărul debranșărilor a crescut cu 78% în primele 8 luni. HARTA debranșărilor

Numărul debranșărilor a crescut cu 78% în primele 8 luni. HARTA debranșărilor
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 18 oct 2016

Peste 10.700 de familii din România au renunțat, în primele opt luni, la sistemul centralizat de încălzire, cu 78% mai multe comparativ cu perioada similară din 2015, centrala termică cu funcționare pe gaz fiind principala alegere, arată, într-un studiu, furnizorul de centrale termice și boilere Ariston Thermo România. Datele acestuia arată că, din 2002 și până în prezent, sistemul centralizat din România a pierdut circa 50% dintre abonați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Astfel, dacă în 2002 erau branșate circa 2,48 milioane de locuințe, la finele lunii august 2016 mai erau racordate doar 1,25 milioane de locuințe. În același timp însă, parcul de centrale termice instalate a crescut substanțial, cu circa 436%, de la cca. 410.000 de unități în 2002, la peste 2,2 milioane în acest moment”, a declarat Cătălin Drăguleanu, country managerul Ariston în România.

Raportat la situația din primele opt luni din acest an, conform datelor ANRSC, în topul județelor unde au fost raportate cele mai multe debranșări se află Galați, unde 3.670 de apartamente figurează ca debranșate. Pe locurile următoare în top se află Timiș, cu peste 2.200 de apartamente, și Hunedoara, cu peste 1.700 de familii ce au renunțat la sistemul centralizat.

Analiza Ariston Thermo România, realizată pe baza datelor raportate de ANRSC, mai arată că, la finele lunii august 2016, doar 26% dintre locuințele din mediul urban din România mai erau branșate la sistemul centralizat de încălzire. De asemenea, în 9 județe din țară întreaga populație a ales debranșarea și folosește sisteme proprii de încălzire a locuinței. În plus, alte 13 județe au mai puțin de 10% dintre locuințe racordate la CET-uri.

”Alte 17 județe din România mai au branșate doar între 10 și 50% dintre locuințe, în timp ce doar două județe și Capitala mai au conectate puțin peste 50% dintre apartamente”, spune Drăguleanu, precizând că Bucureștiul însumează circa 45% din totalul apartamentelor branșate la sistemul centralizat de încălzire din România.

18.000 de locuințe din București, din care 80% cu prețuri sub 80.000 euro, vor fi scoase la vânzare CITEȘTE ȘI 18.000 de locuințe din București, din care 80% cu prețuri sub 80.000 euro, vor fi scoase la vânzare

Ce economii aduce instalarea unei centrale termice și în cât timp este amortizată investiția

Potrivit datelor Ariston, prețul pentru producerea unei Gcal de o centrală termică în condensare ajunge la aproximativ 163 de lei, cu 26% mai mic comparativ cu prețul mediu al gigacaloriei facturate către populație la nivel național, de 220 de lei (prețul de producție este de 353 lei).

”Există și județe unde economiile pot fi chiar mai mari de atât. Astfel, în Constanța, Timiș sau Arad, costul de facturare al gigacaloriei produse de CET este cuprins între 441 lei și 244 lei, cu mult mai mare comparativ cu media națională de 220 lei, iar reducerea valorii facturii de încălzire poate fi de până la 63%”, a mai spus reprezentantul companiei.

În ceea ce privește costurile pentru încălzirea și producerea de apă caldă menajeră, analiza Ariston a arătat că, în medie, pentru un apartament cu două camere (60 mp), românii care au ales instalarea unei centrale termice pe gaz pot face economii de circa 48% la factura de încălzire comparativ cu cei care sunt încă racordați la CET. Prin comparație cu o locuință ce dispune de un sistem de încălzire propriu cu funcționare pe curent, economiile pot fi de până la cca. 300%.

Investiția în achiziția unei centrale termice în condensare este de aproximativ 2.850 lei, în timp ce suma necesară realizării întregii instalații (centrala termică, costuri de debranșare, instalația de gaz și centrala termică) pentru un apartament mediu de 80 mp ajunge la 7.800 lei.

Sistemele pentru mobilă Blum în România: vânzări de 8 milioane euro și un nou showroom de un milion de euro CITEȘTE ȘI Sistemele pentru mobilă Blum în România: vânzări de 8 milioane euro și un nou showroom de un milion de euro

”În funcție de costul gigacaloriei furnizată de CET-ul din județ, amortizarea investiției în centrala termică se poate face între 2 și 4 ani, în timp ce amortizarea investiției pentru întreaga instalație ajunge la circa 6 ani”, a încheiat Cătălin Drăguleanu.

Ariston Thermo a lansat marți o aplicație - Ariston NET- , prin care centrala termică poate fi controlată de la distanță cu ajutorul smartphoneului. 

Pentru moment sistemul prin care funcționează aplicația este vândut la pachet cu centralele termice, dar reprezentantul companiei spune că acesta ar putea fi diponibil și separat începând de anul viitor, la prețul de 800 de lei, și este compatibil cu centralele fabricate după 2013.

Potrivit Ariston, piața locală de centrale termice din România se află în plină maturizare, românii punând accent pe serviciile conexe precum service și garanții, pe funcțiile oferite, prețul nemaifiind principalul criteriu de achiziție. Această orientare este tot mai vizibilă începând cu septembrie 2015 când, odată cu introducerea normativelor europene ErP, centralele termice în condensare au câștigat tot mai mult teren datorită avantajelor precum consumul redus de gaz și emisiile reduse de noxe.

”Piața de centrale termice se îndreaptă tot mai mult către segmentul înlocuirilor produselor instalate în urmă cu peste 10 ani. Desigur, un procent important este deținut și de noile instalări, acestea fiind, de cele mai multe ori, determinate de debranșările de la sistemul centralizat de încălzire”, a completat Drăguleanu.

Ariston Thermo România a avut anul trecut vânzări de 30,2 milioane euro, cu 24% mai mare comparativ cu 2014, și estimează creștere și în acest an. Compania are peste 250 de centre de service și 350 de distribuitori autorizați.

La nivel global, grupul italian Ariston are 20 de fabrici în 12 de țări și vânzări de 1,43 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ariston
debranșări
hartă