Peste 85% din suparafața centrului comercial ParkLake a fost deja închiriată

Peste 85% din suparafața centrului comercial ParkLake a fost deja închiriată
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 oct 2015

Conducerea ParkLake, proiectul dezvoltat în parteneriat de Sonae Sierra și Caelum Development, a anunțat că a încheiat noi contracte de închiriere, depășind astfel 85% din suprafața închiriabilă a centrului comercial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noii chiriași sunt din domenii variate, de la modă, accesorii, tehnologie, la articole pentru casă și mobilă, activități recreative, servicii și restaurante.

Contractele semnate recent includ Debenhams, Grupul LPP - cu cele 5 branduri- Reserved, Mohito, Sin Say, House și Cropp - pe lângă numele deja anunțate, H&M și brandurile din grupul Inditex ((Bershka, Massimo Dutti, Stradivarius, Zara, Pull & Bear, Oysho) și Koton. Alte branduri includ Claire's, Springfield, Lee Cooper, KVL și TimeOut. În plus, noi chiriași ca Geox, Il Passo, Aldo, Piazza Italia, CCC, Swarovski, Splend'or, B&B vor veni cu gama lor de încălțăminte, genți, bijuterii și accesorii.

Douglas, Sephora, Yves Rocher, Kendra și alte branduri din industria cosmetică vor completa oferta. Și-au confirmat prezența chiriași ca Zara Home, Altex sau Arsis, care întregesc oferta de decorațiuni interioare, articole și tehnică de uz casnic și comunicatii, alături de magazine de jucării și retaileri importanți de carte și publicații ca MaxiToys și Cărturești. În cele din urmă, oferta de cafenele și restaurante va pune în valoare conceptul  și arhitectura spațiului destinat gastronomiei internaționale, cu a sa terasă spațioasă, reunind nume diverse cum ar fi Brioche Dorée, Coffee Republic, Filicori, Gloria Jean's Coffees, Fior di Latte, Fooda, Wu Xing, , K-Grill, Oro Toro (by OSHO), Bistrot du Paris, Rustic, Chopstix, SaladBox, Zaraza. 

Complexul comercial ParkLake este amplasat în sectorul 3, în vecinătatea Lacului Titan și a Parcului Alexandru Ioan Cuza, iar deschiderea este programată în anul 2016.

Sonae Sierra investește 180 milioane euro în Park Lake. Compania deține 46 de centre comerciale cu o valoare de piață de peste 6 miliarde de euro și este prezentă în 4 continente și 17 țări. În prezent, Sonae Sierra are șapte proiecte în dezvoltare, inclusiv trei pentru clienți și alte patru noi proiecte pe rol.

viewscnt
Afla mai multe despre
park lake
centru comercial
sonae sierra