Producătorul de țiglă metalică Bilka, noul proprietar al platformei Hidromecanica Brașov, își ridică afacerile cu ajutorul sectorului rezidențial

Producătorul de țiglă metalică Bilka, noul proprietar al platformei Hidromecanica Brașov, își ridică afacerile cu ajutorul sectorului rezidențial
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 feb 2018

Producătorul de țiglă metalică Bilka, deținut de Horațiu Țepeș, a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 394 milioane lei (86 milioane de euro), în creștere cu 45% față de 2016, când a înregistrat afaceri de 271 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În topul vânzărilor rămâne divizia de produse cu destinație rezidențial, cu o pondere de 90% din totalul vânzărilor. Divizia de industrial reprezentând restul de 10%. 

Avansul susținut al companiei se datorează în principal extinderii și investițiilor, care au ajuns la un total de 30 de milioane de euro în ultimii 11 ani, cea mai recentă investiție fiind realizată anul trecut pentru achiziția platformei industriale Hidromecanica 2 Brașov, unde compania a lansat un nou proiect de dezvoltare, investiție care s-a ridicat la 5,56 milioane euro.

Familia Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, o nouă tranzacție imobiliară - cumpără un teren al Romexpo cu aproape 5 milioane de euro CITEȘTE ȘI Familia Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, o nouă tranzacție imobiliară - cumpără un teren al Romexpo cu aproape 5 milioane de euro

”Rezultatele înregistrate anul acesta continuă să confirme că strategia noastră bine conturată este cea corectă. Însă, pe lângă cifra de afaceri înregistrată, care a fost de 86 milioane de euro anul trecut, noi ne ghidăm și după alți doi indicatori de performanță. Primul este numărul de case acoperite, am ajuns anul trecut la 57.000 de sisteme complete pentru acoperiș produse și comercializate, și cel de-al doilea indicator, care ne arată performanțele unei companii din domeniul nostru de activitate, este consumul de oțel prevopsit - acesta fiind materia prima utilizată pentru 95% din produsele pe care le comercializăm. La Bilka am înregistrat în 2017 un consum de 80.000 de tone de oțel prevopsit, fiind cel mai mare consumator de oțel prevopsit din Est-ul Europei ”, spune Țepeș.

În acest an, compania continuă planul de investiții început anul trecut, odată cu achiziționarea platformei Hidromecanica 2 Brașov, care se ridică la 20 milioane de euro, având termen de finalizare anul 2020.

Piața de acoperișuri a înregistrat anul trecut o creștere medie de 10%, ajungând la aproximativ 38 milioane de metri pătrați. Compania estimează o pondere a acoperișurilor metalice în totalul pieței de acoperișuri de 70%, urmând ca pe termen scurt și mediu să depășească această cotă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bilka
tigla
horatiu talpes