Proiecție - Prețurile la case, apartamente și terenuri vor crește cu până la 10%. Și chiriile se vor scumpi. România are cea mai ieftină piață imobiliară din Europa, raportat la salariu

Proiecție - Prețurile la case, apartamente și terenuri vor crește cu până la 10%. Și chiriile se vor scumpi. România are cea mai ieftină piață imobiliară din Europa, raportat la salariu
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mar 2024

Prețurile locuințelor – atât case, cât și apartamente - vor crește anul acesta cu până la 10%, aceeași scumpire fiind estimată și în cazul terenurilor intravilane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Și chiriile sunt estimate să crească, tot cu până la 10%.

EXCLUSIV FOTO Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, s-a asociat cu co-proprietarul Daw Bența și intră pe piața rezidențială premium prin relansarea unui mega-proiect gândit de Dinu Patriciu și Erste CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, s-a asociat cu co-proprietarul Daw Bența și intră pe piața rezidențială premium prin relansarea unui mega-proiect gândit de Dinu Patriciu și Erste

Scumpirile sunt indicate de circa 35% (la case)- 43% (la apartamente) dintre specialiștii intervievați într-un studiu RE/MAX.

Doar 26% cred că prețurile caselor vor stagna, același lucru fiind menționat de circa 33% dintre respondenți, referitor la evoluția prețului la apartamente.

O estimare diferită, comparativ cu anul trecut, regăsim în cazul terenurilor intravilane, unde 36% dintre specialiști consideră că prețurile vor crește cu până la 10%. Totodată, și în piața chiriilor se preconizează creșteri, aproape 50% dintre respondenți considerând că prețurile pe acest segment vor crește cu până la 10 procente. Doar 25% estimează o stagnare.

VIDEO CONFIRMARE Gigantul sud-coreean Samsung și-a adus în România divizia de construcții, cu afaceri de aproape 33 miliarde dolari și proiecte celebre CITEȘTE ȘI VIDEO CONFIRMARE Gigantul sud-coreean Samsung și-a adus în România divizia de construcții, cu afaceri de aproape 33 miliarde dolari și proiecte celebre

În ceea ce privește evoluția prețurilor la proprietățile comerciale, majoritatea respondenților preconizează stagnări – 40% în cazul spațiilor comerciale, 42% pentru spațiile de birouri – atât la vânzare, cât și la închiriere.

„Previziunile pentru piața imobiliară a anului 2024 sunt destul de incerte, însă există indicii care sugerează o tendință de creștere. Pe de-o parte, luăm în calcul perspectivele ce indică o posibilă reducere a dobânzilor, alături de o anticipată expansiune economică în 2024, iar de menționat la acest aspect sunt și creșterile salariale de la finele anului trecut, precum și faptul că acesta este un an electoral. Pe de altă parte, stocul de noi unități a scăzut în multe orașe, ceea ce se poate reflecta într-o cerere ridicată, iar în mod particular foarte multe orașe au anunțat investiții în infrastructură, generând astfel oportunități investiționale.

În concluzie, putem afirma că 2024 se anunță favorabil pentru piața imobiliară din România, o piață ce prezintă în continuare un potențial mare de creștere”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Premisele pieței imobiliare indică o creștere accelerată la nivel de prețuri, în următorii 5 ani

România are cea mai ieftină piață imobiliară din Europa, raportat la salariu per metru pătrat de locuință, afirmă reprezentanții RE/MAX România. Ca exemplu, aceștia menționează că, în București, un metru pătrat de locuință medie poate fi cumpărat cu 1,3 salarii medii, ceea ce este mult sub orice capitală europeană.

FOTO Lanț de fast-food al unei familii finlandeze intră în România. Annabella revine lângă București. Nou strip mall CITEȘTE ȘI FOTO Lanț de fast-food al unei familii finlandeze intră în România. Annabella revine lângă București. Nou strip mall

Comparativ, în Praga același mp poate ajunge la cca. 4 salarii, iar în Budapesta la cca. 3 salarii medii. De asemenea, procentul de achiziție prin credite ipotecare este cel mai mic din Europa, spun aceștia, menționând că cca. 55% dintre români cumpără fără credit.

Ca urmare, experții afirmă că piața locală de real-estate are toate premisele să crească accelerat în următorii cinci ani la nivel de prețuri, dar și în ceea ce privește standardele de locuire, care în prezent sunt cele mai scăzute din Europa. În acest context, compania estimează perspective pozitive pe termen mediu și lung, respectiv o piață caracterizată de o dinamică ridicată și un număr crescut de tranzacții.

*La sondajul demarat de  RE/MAX au participat 138 de respondenți – specialiști în zona imobiliară – care își desfășoară activitatea în 29 de orașe din țară și au răspuns la 28 de întrebări, în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024. Majoritatea activează în domeniu ca agenți imobiliari sau proprietari de agenție imobiliară.

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având, în prezent, peste 60 de francize și 700 de membri. 

Tranzacțiile rezidențiale din București au scăzut. În Ilfov însă au crescut. \ CITEȘTE ȘI Tranzacțiile rezidențiale din București au scăzut. În Ilfov însă au crescut. "Poate fi începutul unei tendințe de reorientare."

Până la finele anului curent, RE/MAX România estimează atingerea unui număr de 70 de birouri, 870 de consultanți imobiliari și comisioane de 15 milioane euro, dintr-un volum de peste 10.000 de tranzacții preconizate. Ca perspective de dezvoltare pe termen mediu, compania își propune să ajungă, până în 2029, la un număr de 150 de francize, 2.000 de agenți și un volum de comisioane de 60 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
re/max
imobiliare