Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din țară, salvat de o decizie în premieră a Înaltei Curți

Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din țară, salvat de o decizie în premieră a Înaltei Curți
Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 2 feb 2016

Avocații de la Nistorescu, Șomlea , în asociere formală cu Țuca Zbârcea, au obținut o decizie în premieră în materia dizolvării societăților. Prin această decizie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție relansează, practic, proiectul imobiliar Cartierul Tineretului din Cluj, unul dintre cele mai mari din țară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Construcția ansamblului a fost întreruptă în urmă cu șapte ani, când unul dintre investitori, Polus Real Estate, a încetat colaborarea cu asociatul său, Consiliul Local Cluj. În urmă cu patru ani, Polus a solicitat în instanță dizolvarea proiectului. Avocații de la Nistorescu Șomlea și Asociații, care au reprezentat Consiliul Local, au reușit să  convingă instanța să respingă cererea de dizolvare.

Decizia este irevocabilă. “Practic, instanța a admis recursurile formulate de Cartierul Tineretului Cluj și Consiliului Local Cluj împotriva hotărârilor din apel și fond și a respins cererea de dizolvare înaintată de Polus Real Estate... Problema de drept supusă analizei instanțelor a vizat aplicabilitatea sau inaplicabilitatea dispoziției legale care permite dizolvarea unei societăți comerciale în situația neînțelegerilor grave dintre asociați”, arată un comunicat al Țuca Zbârcea și Asociații.

În prezent, societatea Cartierul Tineretului Cluj, în care Consiliul Local este asociat majoritar, își poate continua existența și scopul pentru care a fost creată, proiectul imobiliar putând fi relansat și finalizat de Consiliul Local Cluj, atunci când se va identifica o altă sursă de finanțare, respectiv unul sau mai mulți investitori privați.

Fiscul: Case obscure de avocatură găzduiesc la propriul sediu mii de firme fantomă CITEȘTE ȘI Fiscul: Case obscure de avocatură găzduiesc la propriul sediu mii de firme fantomă

Echipa de avocați din cadrul societății de avocați Nistorescu, Șomlea & Asociații, care au gestionat litigiul și au reprezentat societatea Cartierul Tineretului Cluj, a fost formată din Horațiu Crișan, Partener și Cristina Boncaciu, Managing Associate și a fost coordonată de Radu Șomlea, Managing Partner.

Nistorescu, Șomlea & Asociații este o firmă de avocatură cu sediul în Cluj-Napoca, fondată de Milena Nistorescu și Radu Șomlea și care, începând din 2007, se află în asociere formală cu Țuca Zbârcea & Asociații. Firma oferă servicii de asistență juridică în principalele arii ale dreptului de afaceri, și anume drept societar, drept comercial, achiziții private, achiziții publice, litigii comerciale și arbitraje, insolvență, dreptul concurenței, dreptul proprietății intelectuale, dreptul energiei. 

Cartierul Tineretului a fost  un  proiect imobiliar gândit în parteneriat public-privat, în care Consiliul Local deținea 51%, iar restul de 49% aparținea Societății Polus Real Estate. Această firmă a fost creată de concernul TriGranit. Pentru acest concern, Cartierul Tineretului a fost primul proiect rezidențial dezvoltat, în parteneriat, pe piața românească. Cartierul Tineretului ar fi trebuit să ofere aproximativ 6.000 de locuințe, cu o investiție de 510 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
cartierul tineretului cluj
tuca zbarcea
nistorescu șomlea