Piața berii a scăzut anul trecut cu 4% față de anul anterior, până la 14,4 milioane hectolitri.
Profitul a fost de 82,9 milioane lei, mai mic cu 11,5% față de 2024.
Bergenbier a raportat anul trecut 610 angajați.
În ultimii patru ani, sectorul a acumulat o contracție de aproximativ 15%, evoluție influențată de presiunea asupra puterii de cumpărare, creșterea costurilor și un cadru fiscal impredictibil.
''2025 a fost unul dintre cei mai dificili ani pentru industria berii din România, iar rezultatele noastre trebuie privite în acest context. Am operat într-o piață în scădere, cu presiune crescută asupra consumatorilor și cu un cadru fiscal tot mai dificil pentru companii'', a declarat directorul general al Bergenbier, Mihai Voicu.
Pentru anul 2026, compania păstrează o abordare prudentă. Instabilitatea fiscală, presiunea asupra costurilor de producție și scăderea puterii de cumpărare continuă să influențeze perspectivele întregului sector, într-un moment în care piața berii are nevoie de predictibilitate și de un cadru care să susțină producția locală.
''Privim 2026 cu prudență din prisma contextului economic, dar și cu încredere în fundamentele afacerii noastre. Industria berii traversează o perioadă complexă, iar predictibilitatea economică și fiscală rămân importante pentru susținerea investițiilor și a dezvoltării pe termen lung. Vom continua să investim în brandurile noastre, în oameni și în eficiența operațională, astfel încât să răspundem cât mai bine schimbărilor din piață și așteptărilor consumatorilor'', a transmis Mihai Voicu.
Parte a grupului Molson Coors Beverage Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier a fost fondată în 1994, iar marca Bergenbier a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploiești și o rețea performantă de distribuție națională.
Directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu, a anunțat că piața berii din România a scăzut cu 4% în 2025, la un minim istoric, respectiv 14,4 milioane de hectolitri, cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani, pe fondul creșterii accizei la bere cu 26,2% în ultimele 15 luni.
După o relativă stabilizare în 2024, la aproximativ 15 milioane de hectolitri, datele din 2025 confirmă faptul că nu este vorba despre o fluctuație punctuală, ci despre un trend de contracție îngrijorător, piața cumulând o scădere de aproximativ 15% în ultimii patru ani.
Directorul general al Berarilor României a reiterat că mediul privat are nevoie de stabilitate și predictibilitate.
În acest context, se observă o migrare a consumului de bere din Horeca spre acasă. Practic, ponderea berii consumate în restaurante, pub-uri și terase a ajuns la 9% din total, de asemenea un minim istoric.
"Ce mai observăm este o migrare a consumului din Horeca către acasă. Horeca în 2025 pentru noi, pentru sectorul nostru, a ajuns iarăși la un minim istoric. 9% din berea consumată în România este în restaurante, terase, pub-uri. Ne-am dori să fim mai mult în acest segment, dar nu este lipsa noastră de disponibilitate, nu este lipsă noastră de prezență, este un obicei pe care românii ar trebui să-l adopte, de a socializa mai mult la restaurante, de a fi mai prezenți acolo și, nu în ultimul rând (...) avem în continuare o capacitate excedentară. Am produs - și era pe graficul anterior - în 2008 depășisem 20 de milioane de hectolitri. Avem aproximativ 30% capacitate de producție pe care o putem folosi. Sunt investiții care au fost realizate pentru această capacitate de producții și este păcat că nu putem produce și este păcat că importurile încep să penetreze și mai mult piața din România", a atenționat Constantin Bratu.
Astfel, ca o consecință a dificultăților din sector, din perspectiva creșterii de acciză, a fiscalității, importurile de bere au crescut cu 35%, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă.
"Până acum un an de zile, sectorul berii era undeva la aproximativ 3% din piață. Anul trecut am ajuns la 4,5%. Suntem unul dintre puținele sectoare în care cererea este acoperită de producția națională în proporție de 95,5%. Dar acest trend de creștere a importurilor îl luăm ca un semnal de alarmă și îl luam ca pe un mesaj pe care decidenții ar trebui să-l aibă în vedere atunci când stabilesc arbitrar politici fiscale directe pe un sector cu o asemenea implicație și o ramificație națională. Exporturile s-au păstrat în limita de 3% aproximativ, dar asta în condițiile scăderii de piață. Dacă piața și-ar fi păstrat trendul, ne-am fi dus către aproximativ 2% exporturi", a explicat acesta.














