Bonami așteaptă un record

Bonami așteaptă un record

Pavel Vopařil

Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 22 oct 2021

Retailerul ceh de mobilă și decorațiuni Bonami anticipează, pe piața românescă, vânzări de 4 milioane de euro în perioada Sărbătorilor, în creștere cu aproape o treime față de anul trecut, când estimările indicau vânzări de circa 3 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru acest sezon, Bonami are în stoc 25.000 de produse și așteaptă vânzări totale, la nivel de grup, de 30 milioane de euro. Pentru campania de Black Friday, compania se așteaptă la vânzări record.

FOTO Incident rar - O femeie a încercat să dea foc unui magazin Altex CITEȘTE ȘI FOTO Incident rar - O femeie a încercat să dea foc unui magazin Altex

În prima jumătate a anului, Bonami a înregistrat local o creștere de 10% față de aceeași perioadă a anului trecut.

 „Ne bucurăm să observăm o creștere accelerată a vânzărilor pe segmentului de mobilier, între categoriile oferite de Bonami clienților săi. Este dovada că strategia adoptată de noi, de a crea o ofertă mai largă și de a avea mai multe produse pe stoc, a funcționat. Pe piața românească, această categorie a crescut cu 20% față de 2021, un aport esențial avându-l mobilierul de șezut, ce a înregistrat o creștere de 45%", a menționat CEO-ul Bonami, Pavel Vopařil.

Bonami a intrat pe piața locală acum 5 ani, în octombrie 2016. România a fost a treia piață străină pe care retailerul online a decis să se lanseze, după Slovacia și Polonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
bonami
retailer
mobila. home&deco
retailer ceh