Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a crescut

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mar 2023

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în luna ianuarie 2023, în termeni nominali, față de luna ianuarie 2022, atât ca serie brută cu 11%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 16,4%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), a scăzut, în termeni nominali, în luna ianuarie 2023, față de luna decembrie 2022, ca serie brută cu 12,5%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a crescut cu 3,4%. Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în luna ianuarie 2023, în termeni nominali, față de luna ianuarie 2022, atât ca serie brută cu 11%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 16,4%”, arată datele INS.

FOTO Un nou brand de pizza intră în România CITEȘTE ȘI FOTO Un nou brand de pizza intră în România

IANUARIE 2023 COMPARATIV CU DECEMBRIE 2022

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a scăzut, în termeni nominali, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna precedentă, pe ansamblu, cu 12,5%, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri (-30,3%), comerțul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului (-24,4%), activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (-15,6%), comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații (-11%), comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-10,7%), comerțul cu ridicata nespecializat (-9,2%) și din comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii (-7,1%), scrie News.ro.

Comerțul cu ridicata specializat al altor produse a crescut cu 2,9%.

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut, în termeni nominali, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna precedentă, pe ansamblu, cu 3,4%.

IANUARIE 2023 COMPARATIV CU IANUARIE 2022

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 11%, datorită creșterii cifrei de afaceri din: activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (+41,9%), comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații (+24,1%), comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri (+22,8%), comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+14,3%), comerțul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului (+13%), comerțul cu ridicata specializat al altor produse (+7,2%) și comerțul cu ridicata nespecializat (+6%).

Comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii a scăzut cu 8%.

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 16,4%.

viewscnt
Afla mai multe despre
comerțul cu ridicata
ins