EXCLUSIV Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG și acționar NOD, readuce pe piață brandul de frigidere Fram. "Din trecut, în prezent"

EXCLUSIV Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG și acționar NOD, readuce pe piață brandul de frigidere Fram. "Din trecut, în prezent"
scris 17 mai 2021

Compania Network One Distribution (NOD), cel mai mare distribuitor local IT&C, deținută integral de Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG, se pregătește să readucă pe piață marca de frigidere Fram, comercializată în regimul comunist, în perioada anilor '60 - '70, conform datelor Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În urmă cu doi ani, Horizon, brandul companiei NOD a readus pe piață marca TV Diamant, comercializat tot  în regimul comunist, după ce în octombrie 2015 a preluat bicicletele Pegas.

Acum, NOD a înregistrat marca "Fram, din trecut în prezent", relevă date Profit.ro.

"NOD a dezvoltat o strategie de revitalizare a brandurilor istorice românești, precum Diamant și Pegas. Fram este parte din aceeași inițiativă si primul pas a fost să înregistrăm marca", au transmis reprezentanții NOD pentru Profit.ro.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Primele modele de frigidere Fram au fost produse și vândute 1961 la Întreprinderea de Mașini Electrice București, fosta uzinele Klement Gottwald.

În anii 60, autoritățile comuniste au mutat producția frigiderelor la Sadu (Gorj).

În această fabrică, cu o licență cumpărată din Franța, au apărut noi modele de frigidere marca Thomson, redenumite ulterior Frigero și apoi Arctic.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25% CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%

În 1970, cu ajutorul companiilor franceze Thomson-Brandt și Roubanoux, producția de frigidere s-a extins la Găești.

În 1979, pe fondul uzurii morale a modelelor de frigidere Fram, producția acestora de la Sadu a fost încheiată. O parte a personalului a fost mutat la Găești, unde au început operațiunile de realizare a modelului Arctic.

Ulterior, producția de frigidere Arctic a fost extinsă și la fabrica de la Sadu.

NOD a raportat, conform celor mai recente date publice disponibile, o cifră de afaceri de 1,35 miliarde lei în 2019, în creștere cu 6,6% față de anul precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
iulian stanciu
emag
nod
fram
frigider