FashionUP estimează o cifră de afaceri de 35 milioane lei în 2017. În 8 ani de activitate, retailerul online a vândut 1 milion de produse

FashionUP estimează o cifră de afaceri de 35 milioane lei în 2017. În 8 ani de activitate, retailerul online a vândut 1 milion de produse
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iun 2017

FashionUP, unul dintre cei mai mari retaileri online de haine și accesorii din România, estimează pentru 2017 o cifră de afaceri de aproximativ 35 de milioane de lei, după ce în 2016 a raportat un business de 21 de milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În primele cinci luni ale anului, vânzările au fost de 14 milioane lei în cele trei țări în care retailerul este prezent: România, Bulgaria și Ungaria.

Compania are acum 35 de angajați și plănuiește noi recrutări până la dublarea echipei.

Din 10 iunie 2009, data când a fost efectuată prima comandă pe site, și până în prezent, magazinul FashionUP a vândut peste un milion de produse, iar în topul preferințelor consumatorilor se află încălțămintea, cu aproximativ 80.000 de perechi livrate în acest interval.

Afaceri în creștere pentru casa de vinuri a lui Mugur Isărescu CITEȘTE ȘI Afaceri în creștere pentru casa de vinuri a lui Mugur Isărescu

La doi ani după debutul în România, FashionUP s-a extins la nivel regional cu o reprezentanță în Bulgaria. Un alt moment important în dezvoltarea FashionUP a fost în octombrie 2016, când a preluat operațiunile Click4Fashion din România, Bulgaria și Ungaria. Cu această ocazie FashionUP preia parteneriatul cu La Redoute, magazinul de fashion numărul 1 din Franța.

Pentru acești ani de activitate, FashionUP a realizat și un bilanț al celor mai cumpărate produse. Astfel, din totalul de un milion, 35.000 de unități au fost pantofi cu toc, iar 33.000 pantofi sport. Au fost însă și 57.000 de rochii și 14.500 de genți de damă. De asemenea, au fost comandate 10.000 de paltoane și 4.700 de cămăși pentru bărbați, iar la polul opus au fost comercializate 17.000 de perechi de ochelari de soare și 4.000 de costume de baie.

Cea mai mare comandă plasată vreodată de o singură persoană a venit de la o femeie care a decis să-și înnoiască toată garderoba și a cumpărat 19 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare totală de 7.551 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
fashionup
magazin online