FOTO Mall-ul Galleria Arad, părăsit aproape complet de chiriași. Conducerea spune că ar putea fi relansat sub alt nume

FOTO Mall-ul Galleria Arad, părăsit aproape complet de chiriași. Conducerea spune că ar putea fi relansat sub alt nume
scris 3 iul 2017

Unul dintre cele două mall-uri care funcționează în municipiul Arad, Galleria, care a intrat anul trecut în portofoliul unei companii de investiții imobiliare, este aproape complet părăsit de chiriași și clienți, doar două magazine de la etaj fiind funcționale, în timp ce restul au fost închise pe rând în ultimii doi ani. Conducerea centrului comercial susține că există planuri de extindere și relansare sub un nou nume, cu investiții de câteva milioane de euro.

Centrul comercial Galleria Arad a fost inaugurat în 2011, după investiții de 70 de milioane de euro, benefiiciind de finanțare de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, scrie News.ro.

Proiectul a fost dezvoltat de GTC România, iar investitorii au mizat pe amplasamentul acestuia, Calea Aurel Vlaicu, artera rutieră care asigură fluxul de trafic din Arad spre Vama Nădlac și invers.

FOTO Mall-ul Galleria Arad, părăsit aproape complet de chiriași. Conducerea spune că ar putea fi relansat sub alt nume

La inaugurare, din cei 35.000 de metri pătrați disponibili pentru spații comerciale, doar 300 de metri pătrați erau neînchiriați, gradul de ocupare fiind atunci de 99 la sută.

Complexul cuprindea 100 de magazine, combinând branduri globale, naționale și locale, iar printre marii chiriași s-au numărat Cora Hypermarket, Cinema City, Flanco, Inditex Group, Pure Fitness, Go Sport și Peeraj Group.

În acel moment, în Arad funcționa de un an și jumătate primul mall din oraș, Atrium, care are o suprafață închiriabilă ceva mai mică, de 30.000 de metri pătrați, în timp ce valoarea investiției a fost tot de 70 de milioane de euro. Atrium este amplasat, însă, mai aproape de centrul orașului, între autogară și Stația CFR, în timp ce Galleria este amplasat la ieșirea din oraș, având un număr mai mic de vizitatori.

Romfood Trading: În România e cerere de fructe de mare, oamenii mănâncă la restaurant pești exotici, ce nu prea gătesc acasă. Mai avem însă mult până la dezideratul cu o masă de pește pe săptămână CITEȘTE ȘI Romfood Trading: În România e cerere de fructe de mare, oamenii mănâncă la restaurant pești exotici, ce nu prea gătesc acasă. Mai avem însă mult până la dezideratul cu o masă de pește pe săptămână

Declinul Galleria s-a accentuat la jumătatea anului 2015, când Cora și-a închis hypermarket-ul, iar numărul vizitatorilor s-a redus constant. Pe rând, brand-uri celebre au dispărut din centrul comercial, între care unele foarte apreciate de clienți, respectiv Zara, Stradivarius, Bershka, Pull and Bear și Intersport. Unele au plecat complet din oraș, în timp ce altele s-au relocat în Atrium Mall.

La sfârșitul anului 2016, doar câteva magazine mai funcționau în Galleria, iar în prezent nu mai există niciun spațiu comercial folosit la parter, în timp ce la etaj mai funcționează un magazin de mobilă și unul de încălțăminte, ocupând o mică suprafață din cea disponibilă.

Mall-ul este gol în timpul programului de funcționare, rar existând câte o persoană care mai intră.

”Nu am fost de patru ani în Arad, acum am venit în vacanță și am rămas șocat să văd cum a ajuns acest mall. Parcă e dintr-un film cu fantome, nu mai găsești nici paznici. M-am trezit singur într-un spațiu imens, este de necrezut”, a spus un arădean stabilit în Norvegia.

Surse implicate într-un proiect de relansare a Galleria Arad au declarat pentru News.ro că imobilul va fi extins cu un al treilea etaj și reamenajat, urmând ca mall-ul să fie relansat sub un alt nume.

Contactat de News.ro, managerul general al centrului comercial, Simona Man, a confirmat aceste planuri și a declarat că ”se muncește la un proiect frumos”.

Simona Man a spus că mall-ul va fi extins în urma unei investiții de câteva milioane de euro și va fi relansat sub alt nume, pentru că actualul ”este asociat cu un eșec”.

Referitor la investiții, ea a declarat că prima schimbare va consta în deschiderea unui bazar pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați, care va avea spații comerciale închiriabile de 100 până la 300 de metri pătrați. Acesta va fi accesibil din exteriorul clădirii, din zona de parcare, fiind amenajat în fostul depozit al supermarket-ului Cora.

Ideea etichetării alimentelor în culori, în funcție de riscul pentru sănătate, revine ca proiect de lege. Produsele fabricate în România să afișeze tricolorul național CITEȘTE ȘI Ideea etichetării alimentelor în culori, în funcție de riscul pentru sănătate, revine ca proiect de lege. Produsele fabricate în România să afișeze tricolorul național

De asemenea, managerul a declarat că va fi construit un nivel superior pe acoperiș, pe structură metalică, unde vor fi amenajate spații de entertaiment și piscine exterioare, care pe timp de iarnă vor funcționa în regim de patinoar. Acest etaj va crește cu circa 10.000 de metri pătrați suprafața închiriabilă a centrului comercial.

”Va fi un etaj destinat activităților recreative. Am angajat o firmă pentru a realiza un studiu de impact, iar aceasta a fost concluzia, că trebuie sa ne concentrăm pe entertainment. În momentul de față suntem în faza contractării proiectului de arhitectură, astfel că nu avem calculate costurile. Surse de finanțare există la dispoziția proprietarilor mall-ului și sperăm că lucrările vor începe efectiv cât mai curând. Trebuie menționat că activitatea în interior nu va fi afectată pe perioada lucrărilor, acestea urmând să aibă loc pe acoperiș”, a sus Simona Man.

Vor fi instalate două lifturi exteriore și scări de evacuare în caz de incendiu, urmând ca arhitectura actuală a mall-ului să fie schimbată.

Simona Man spune că există negocieri avansate pentru deschiderea unui  supermarket, dar și pentru închirierea de spații comerciale unor brand-uri internaționale cunoscute.

În acest moment, sub 5.000 de metri părați sunt contractați, dar numai două magazine există, restul spațiilor fiind folosite ca depozite sau pentru activități sportive.

Reprezentanții Galleria nu au putut oferi un termen până la care centrul comercial va fi relansat, estimând că lucrările de extindere vor începe efectiv în 2018.

Galleria a intrat în proprietatea unei companii de investiții imobiliare – Casa Suprema – în toamna anului trecut. Presa a scris la acel moment că suma plătită a fost una foarte mică, în comparație cu investiția în acest mall, respectiv 2,1 milioane de euro.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
galleria arad
mall