Odată cu această deschidere, rețeaua PENNY ajunge la 471 de unități la nivel național.
Magazinul din Băbeni, județul Vâlcea, este situat pe Strada Calea lui Traian nr. 191. Dispune de o suprafață de vânzare de 851,97 mp și de 80 locuri de parcare, dintre care trei pentru persoane cu nevoi speciale.

Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică, între 8:00-20:00.
Penny face parte din grupul german REWE, unul dintre cei mai importanți retaileri alimentari și de proximitate din Europa, activ de aproape un secol. REWE operează în România prin brandul PENNY, primul magazin fiind deschis în anul 2005.

Magazinele au format de discounter, cu suprafețe de aproximativ 750 mp, sortiment care include alimente de bază, produse proaspete și congelate, băuturi, detergenți și non-food.
Întreaga rețea este deservită de cinci centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău, Filiași și Mihăilești.
În 2025, REWE a intrat pe piața românească și cu brandul BIPA, o rețea de drogherii, despre care Profit.ro a relatat în premieră, primul magazin urmând să fie deschis în 2026, cu Martin Gaber în rol de Managing Director.















