Lanțul 5 To Go pregătește produse noi și extinderea în afara țării, dar reclamă lipsa de angajați și spații pe piața locală

Lanțul 5 To Go pregătește produse noi și extinderea în afara țării, dar reclamă lipsa de angajați și spații pe piața locală
Ana Iliescu
Ana Iliescu
scris 16 dec 2019

Lanțul de cafenele 5 To Go, fondat de Radu Savopol și Lucian Bădilă, plănuiește să deschidă anul viitor 100 unități, dintre care 50 în București și 50 în restul țării, și să-și extindă afacerea în afara țării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Plănuim să deschidem anul viitor încă 100 unități în țară, dintre care jumătate în București. Dacă până acum 70% dintre unități erau deschise în București și 30% în țară, acum vrem un procent de 50% în țară, să deschidem în orașe mai mici. De altfel, vrem să mai deschidem 2 unități până la finalul anului și avem deja contractele semnate pentru încă 12-13 unități, pe care le vom deschide la începutul anului viitor”, spune Radu Savopol.

Recent, un pachet de 35% din acțiunile lanțului a fost preluat de fondul de investiții Mozaik Investments.

Compania are în plan să-și extindă business-ul în afara țării, deschizând până la 5 magazine în Cracovia, Polonia.

5 to go intră în Brico Depot CITEȘTE ȘI 5 to go intră în Brico Depot

„Ne dorim să deschidem în Cracovia pentru că sunt mulți turiști, mulți studenți, oferă multe oportunități, iar partenerul este din zona respectivă. Vrem să deschidem mai multe magazine mici, până în 5 unități de 20-25 metri pătrați, în primăvara anului viitor. Vom avea 5 meniuri, începând de la un euro până la 5 euro”, adaugă Savopol, susținând că ia în calcul, în viitor, să se extindă și în țări precum Ungaria și Bulgaria.

Compania mai are în plan să lanseze produse noi, printre care paie și pahare, și să dezvolte conceptul lansat anul acesta „shop in shop” ce se referă la spații 5 To Go amenajate în magazine, fiind deja lansate 5 spații.

Co-fondatorul atrage însă atenția asupra lipsei de forță de muncă, dar și a lipsei de spații unde să deschidă, susținând că oferta locală de spații este mult mai mică decât cererea de franciză.

Compania estimează o cifră de afaceri de 8 milioane de euro pentru anul acesta, urmând ca anul viitor să ajungă la 10-12 milioane de euro și plănuiește să ajungă la 500 de unități deschide în țară în 3 ani.

5 to go a fost lansat în anul 2015, odată cu deschiderea primei cafenele în apropiere de Piața Lahovari. Patru ani mai târziu, 5 to go depășește 100 de cafenele deschise în 12 orașe din țară și devine cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
5 to go
radu savopol
cafenea
franciza