Lidl a semnat actele pentru deschiderea la București a celui de-al doilea mare hub digital din Europa: investiție inițială de aproape 10 milioane euro

Lidl a semnat actele pentru deschiderea la București a celui de-al doilea mare hub digital din Europa: investiție inițială de aproape 10 milioane euro
scris 15 mai 2018

Retailerul german Lidl a semnat actele pentru deschiderea la București a primului hub digital din România, al doilea ca mărime din Europa, cu o investiție inițială de aproape 10 milioane euro. Compania a lansat în februarie procedurile de angajare a peste 100 de arhitecți software, dezvoltatori și consultanți pentru a furniza soluții de e-commerce și management pentru platformele digitale ale grupului.

Actele prevăd înființarea firmei Lidl Digital, cu acest capital social, echivalentul a 9,9 milioane euro.

“Lidl Digital se poziționează în zona de top a hub-urilor de tehnologie din România, atât prin prisma complexității proiectelor, cât și a rolului pe care îl joacă în strategia globală de digitalizare a Lidl. Sunt foarte mândru că în România vom avea al doilea cel mai mare hub Lidl Digital după Germania, unde compania dezvoltă platforme digitale de peste zece ani”, spunea, în februarie, Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Magazinele Germanos devin Telekom în urma unui proces de rebranding CITEȘTE ȘI Magazinele Germanos devin Telekom în urma unui proces de rebranding

Angajații centrului de la București vor beneficia, printre altele, de concediu sabatic și concediu pentru dezvoltare personală, potrivit companiei.

Lidl Digital este divizia de comerț electronic a Lidl, care susține și completează operațiunile offline ale retailerului german. Lidl și Lidl Digital fac parte din Grupul Schwarz cu sediul în Neckarsulm, Germania și este una dintre primele companii europene  care a intrat pe piața de discount online.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Retailerul a intrat pe piața locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus. Retailerul este parte a grupului german Schwarz, care mai deține în România rețeaua de hipermarketuri Kaufland, liderul pieței locale de retail.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
lidl digital
centru excelenta it
hub
angajari