Philip Morris International lansează în România noul IQOS ILUMA

Philip Morris International lansează în România noul IQOS ILUMA
Emil Popescu
Emil Popescu
scris 13 iun 2023

Philip Morris International (PMI) a lansat în România IQOS ILUMA, un dispozitiv a cărui tehnologie de încălzire nu utilizează lamelă și nu necesită curățare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Vrem să oferim fumătorilor adulți o alegere mai bună la continuarea fumatului, iar lansarea IQOS ILUMA în România reprezintă un salt important în eforturile noastre de a elimina țigările  în cel mai scurt timp", a declarat Mircea Scăunașu, directorul general al Philip Morris Romania, prezent la evenimentul de lansare a IQOS ILUMA.

El a afirmat că Philip Morris International a investit în România, în cei 30 de ani de prezență pe piața locală, un miliard de dolari, din care circa 600 de milioane de dolari vizează unitatea de producție din Otopeni, în care sunt produse consumabile pentru dispozitivele IQOS.

“Peste 90% din producția fabricii din Otopeni merge la export, în 54 de țări, pe cinci continente. (…) În ultimii doi ani, exporturile de consumabile pentru dispozitive care încălzesc tutunul au depășit exporturile de țigarete”, a spus Scăunașu, potrivit căruia în România există 450.000 de utilizatori IQOS, iar la nivel mondial aproape 20 de milioane.

Practic, în România unu din zece adulți fumători a făcut trecerea la alternativa fără fum, spune Scăunașu.

PMI descrie ILUMA ca fiind “cel mai inovator dispozitiv” dezvoltat de companie până în prezent.

ILUMA utilizează o tehnologie de încălzire prin inducție care încălzește tutunul din interior.

“Spre deosebire de sistemele noastre anterioare de încălzire a tutunului, IQOS ILUMA nu are lamelă. Asta înseamnă că nu va mai fi niciodată nevoie de curățarea dispozitivului deoarece nu există reziduuri de tutun și nici riscul ruperii lamelei. Produsul (…) va fi disponibil în două variante (IQOS ILUMA PRIME și IQOS ILUMA) și vine cu o varietate de accesorii care permit multiple moduri de personalizare”, spune Denys Strobykin, Director Marketing & Digital, Philip Morris Romania.

PMI a investit, începând cu 2016, 10,5 miliarde de dolari în dezvoltarea și comercializarea de produse fără fum, acestea ajungând să reprezinte în prezent aproape 35% din veniturile companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
pmi iqos iluma