Prețurile de consum din SUA au urcat peste așteptări în ianuarie, dar Wall Street a ignorat informația, crescând puternic

Prețurile de consum din SUA au urcat peste așteptări în ianuarie, dar Wall Street a ignorat informația, crescând puternic
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 feb 2018

Prețurile de consum din Statele Unite au crescut peste așteptări în ianuarie, în condițiile în care americanii au plătit mai mult pentru benzină, chirii și asistență medicală, mărind presiunile asupra Rezervei Federale să prevină supraîncălzirea economiei prin majorări ale dobânzilor, dar Wall Street a ignorat informația, înregistrând creșteri puternice miercuri, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Raportul publicat miercuri de Departamentul Muncii exagerează probabil imaginea de ansamblu a inflației, având în vedere că unele creșteri de prețuri, în special în cazol hainelor și asigurării vehiculelor, sunt considerate de către economiști ca fiind nesustenabile, scrie News.ro.

Inflația, carre ar putea fi stimulată în continuare de deficitul de forță de muncă și de creșterea cheltuielilor guvernamentale, ar putea obliga Fed să majoreze mai agresiv dobânzile în acest an, față de ritmul anticipat. Asta ar putea duce la încetinirea creșterii economice.

După o așteptare de 4 ani, Auchan face primul pas concret în strategia de a intra și în România pe nișa comerțului online CITEȘTE ȘI După o așteptare de 4 ani, Auchan face primul pas concret în strategia de a intra și în România pe nișa comerțului online

Banca centrală americană a estimat pentru acest an trei majorări ale dobânzilor, prima fiind așteptată să aibă loc la viitoarea ședință de politică monetară, din luna martie.

”Cu toate că ne-am așteptat la o inflație mai mare, credem că avansul de luna trecută exagerează tendința de bază. Datele de astăzi referitoare la inflație ar trebui probabil să întărească intenția Fed de a majora dobânzile la ședința din martie. Credem totodată că va crește probabilitatea ca Fed să își revizuiască așteptările referitoare la creșterea dobânzilor în acest an, de la trei astfel de măsuri la patru”, a declarat Michael Feroli, analist la JPMorgan în New York.

Departamentul Muncii a anunțat că indicele prețurilor de consum a crescut cu 0,5% în ianuarie, din cauza prețurilor mai mari pentru benzină, chirii și asistență medicală. În decembrie, acest indice a crescut cu 0,2%. Creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum a fost neschimbată în ianuarie, de 2,1%.

Indicele DXY al dolarului a crescut față de un coș de valute, după publicarea acestor date, dar ulterior a cedat avansul.

Wall Street a ignorat datele și a închis în creștere, piața fiind susținută de avansul titlurilorFacebook, Amazon.com și Apple.

Indicele Dow Jones a urcat cu 1,03%, S&P 500 cu 1,34%, iar Nasdaq Composite cu 1,9%.

Acțiunile Facebook au crescut cu 3%, iar Amazon.com și Apple cu peste 1%

viewscnt
Afla mai multe despre
preturi
sua
wall street