Bursa primește un nou emitent. Purcari Wineries intră la tranzacționare astăzi. În piață sunt așteptări moderat-optimiste

Bursa primește un nou emitent. Purcari Wineries intră la tranzacționare astăzi. În piață sunt așteptări moderat-optimiste
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 feb 2018

 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producătorul de vinuri din Republica Moldova Purcari Wineries se listează la cota Bursei de Valori București începând de astăzi, în urma unei oferte de listare în valoare de 186,20 milioane lei (40,01 milioane euro). Estimările sunt că acțiunea se va înscrie pe o traiectorie de creștere pe termen scurt, dar precauția rămâne într-un climat incert în piețele financiare internaționale.

În ringul Bursei de Valori București intră începând de astăzi, la secțiunea acțiunilor internaționale, compania Purcari Wineries (WINE) din sectorul producției de vinuri, după o ofertă publică pentru un pachet de 49% din acțiuni plasat la un preț în ofertă de 19,00 lei/acțiune care aduce pe piață compania la o capitalizare de 380,00 milioane lei (81,66 milioane euro), echivalent cu un preț de 10,74 ori câștigul pretaxare EBITDA.

Deși investitorii au plasat ordinele la cotația minimă a intervalului de preț al ofertei, semn de slăbiciune, totuși așteptările sunt pozitive, spun persoanele active pe piața de capital românească ce au fost contactate în aceste zile de Profit.ro.

Isărescu spune bancherilor să crească dobânzile la depozitele populației și susține că n-avem cum să ieșim singuri din zodia dobânzilor real-negative CITEȘTE ȘI Isărescu spune bancherilor să crească dobânzile la depozitele populației și susține că n-avem cum să ieșim singuri din zodia dobânzilor real-negative

„Ar trebui să crească puțin”, a declarat Răzvan Raț, director de operațiuni la BRK Financial Group. „Eu sunt optimist.” Faptul că prețul pleacă din minimul ofertei lasă loc pentru apreciere. „Având în vedere numai canalul de preț, ar fi spațiu de creștere”, mai spune traderul.

Adrian Rotaru, investitor cu peste 20 de ani de experiență și portofoliu relevant la BVB a mizat pentru un stabilirea în cadrul ofertei a unui preț de 23-24 lei/acțiune, însă proiecția sa nu s-a materializat. Se așteaptă ca acest reper sau chiar un preț de 25 lei/acțiune – ceea ce înseamnă un avans de aproape o treime față de prețul operațiunii de piață care aduce acest emitent la bursă – să fie atins pe termen scurt, însemnând în câteva luni, cel mult un an.

Au ajuns în fața investitorilor când indicele Dow Jones de la New York a avut primele căderi de peste 1.000 de puncte din istoria sa

În opinia lui Rotaru, prețul este echilibrat chiar și dacă Purcari și-ar înjumătăți ratele de creștere din ultimii ani sau le-ar reduce la o treime. Prețul de 19,00 lei/acțiune a rezultat și în condiții speciale de piață, la jumătatea ofertei consumându-se o secvență puternic negativă pe bursa americană, cu 2 cele mai mari căderi nominale din istoria seculară a indicelui Dow Jones Average Industrial. Rotaru avertizează că, totuși, în cazul unei reluări a perioadei de turbulențe, prețul acțiunilor va fi cu atât mai sensibil la condițiile de piață în piața secundară.

„Nu mă aștept ca prețurile să facă cine știe ce galop”

Marius Motogna, investitor din Cluj-Napoca având un portofoliu consistent de acțiuni și experiență mare pe piața de capital românească, găsește acțiunea Purcari scumpă pentru media de pe piața românească, dar mai ieftină decât titlurile listate recent ale MedLife (M), Digi Communications (DIGI) sau Sphera Franchise Group (SFG).

Și-a caracterizat așteptările drept moderat-optimiste față de evoluția acțiunilor producătorului de vinuri în piață. „Nu mă aștept ca prețurile să facă cine știe ce galop”, a declarat acesta pentru Profit.ro. „Sunt optimist, dar nu foarte entuziast. Mai degrabă moderat.”

Perspectivele sunt bune de creștere după ce oferta s-a închis la prețul minim de 19,00 lei/acțiune. Este o companie integrată, cu branduri, terenuri, tradiție și piață, argumente pentru care Motogna a și subscris. „Sunt mai multe atuuri care m-au făcut să risc”, spune el. „Nici nu m-am avântat cu sume foarte mari”, nuanțează.

Purcari, o companie cu experiență pe multiple piețe

Compania intră în piață la un indicator P/Bv care raportează prețul la valoarea contabilă de 3,83, conform unui raport al casei de brokeraj Prime Transaction. Este în mod special indicatorul care îl face și pe Motogna să considere compania scumpă. Totuși, a văzut în prospect că unele terenuri nu sunt înregistrate pe societate, ceea ce poate ar face ca și compania să nu aibă un indicator P/Bv foarte îngrijorător.

„Perspectivele companiei sunt bune. Consumul de vin este în creștere în România, iar Purcari a atacat și piața occidentală”, afirmă Motogna. El adaugă faptul că spațiul de creștere va fi încă și mai mare dacă producătorul de vinuri va recâștiga piața rusească pe care a pierdut-o artificial din cauza embragoului.

GRAFIC Dividendele, combustibil pentru acțiunile BRD. Repere de tranzacționare pentru titlurile băncii CITEȘTE ȘI GRAFIC Dividendele, combustibil pentru acțiunile BRD. Repere de tranzacționare pentru titlurile băncii

Reprezentanții Purcari Wineries spun că piața mondială a vinului evoluează de la supraproducție către deficit și creșterea prețurilor, ca efect al reducerii plantațiilor de viță-de-vie simultan cu creșterea consumului, inclusiv sub influenta millenarilor. “Piețele din ECE prezintă un potențial important de creștere, ratele de consum rămânând mult sub media din Europa de Vest, cu 6 litri pe cap de locuitor în Polonia, 16 în România, 20 în Cehia, față de 25 in Germania, 35 în Italia și 43 în Franța”, arată compania. În plus, susține aceasta, vinul câștigă teren în fața berii și băuturilor spirtoase, pe măsură ce se schimbă preferințele consumatorilor, consumul în România fiind așteptat să crească in medie cu 9,0% pe an, în perioada 2016-2020, si cu 3,2% în Polonia.

Purcari a fost fondat in 1827, a câștigat prima medalie de aur la Expoziția Mondială de la Paris din 1878 si a fost un furnizor tradițional la curțile regale din Europa. In perioada 2015-2016, vinurile Purcari au fost cele mai medaliate vinuri din ECE în cadrul Decanter London, un concurs internațional de vinuri foarte respectat. Numărul total de medalii câștigate la patru competiții mondiale de vin a crescut constant: 7 în 2013, 14 în 2014, 15 în 2015 și 23 în 2016.

Vinurile Purcari înregistrează un scor mediu de 3,9 din 5.0 potrivit Vivino, aplicația globală de evaluare a vinului, in baza a peste 13.000 de recenzii, acest rezultat fiind de asemenea o indicatie a interesului pentru vinuri in randul generatiei milenarilor.

România și Moldova dețin în comun circa 330.000 de hectare de podgorii, echivalent cu aproape jumătate din suprafața cultivată din Italia și de cinci ori suprafața fiecaruia dintre cei mai apropiați concurenți din ECE - Ungaria, Bulgaria.

Purcari deține peste 1.000 de hectare de podgorii de primă clasă, asigurând o bază proprie de vin de înaltă calitate, la care se adaugă o rețea bogată de producători terți. Oferta abundentă de struguri, precum și costul scazut al forței de muncă, energiei și ambalajului, permit o bază de cost competitivă, atat pe piata interna cat si pe piețele de export.

Pe partea de vânzări, calitatea vinurilor și abordarea de marketing diferențiată, cu concentrare pe noile mijloace media, susțin prima de brand, prețul mediu per litru crescând de la 8,4 lei în 2014 la 11,3 lei în primele 9 luni din 2017.

Ponderea vinurilor premium Purcari în total vânzări a crescut de la 22% în 2014, la 32% în 2016 și 37% în primele 9 luni 2017, contribuind la creșterea marjelor de profit.

Purcari a înregistrat o rată anuală medie de creștere a veniturilor de 34% în perioada 2014-2016, cu un indicator de 55% în România, 49% in Polonia, 44% in Asia (în principal China), 44% in Moldova, 15% in Cehia și Slovacia, 9% in Ucraina. În primele 9 luni 2017, rata de creștere a companiei a rămas ridicată, la 35%, determinată în principal de România, unde creșterea s-a accelerat la 69% pe an.

Bursa primește un nou emitent. Purcari Wineries intră la tranzacționare astăzi. În piață sunt așteptări moderat-optimiste

EBITDA a crescut de mai mult de patru ori între 2014-2016 si cu 29% in primele 9 luni 2017 față de perioada similară a anului 2016, menținând o marjă de 33%; între timp, raportul datoriei / EBITDA a scăzut puternic, de la 6,4x în 2014 la 1,6x în 2016. Profitul net în primele 9 luni a fost de 22,1 milioane de lei (marjă de 23%)

PRIMELE DETALII ALE OFERTEI

Purcari intenționează să solicite admiterea acțiunilor sale la tranzacționare în Categoria Acțiuni Internaționale, pe Piața Spot Reglementată administrată de Bursa de Valori București ("BVB"), în urma încheierii cu succes a ofertei.
Oferta va consta dintr-un număr de pana la 9.800.000 de acțiuni oferite existente ("Oferta de Acțiuni"), reprezentând pana la 49% din numărul total de acțiuni existente ale Societății.

Societatea nu își va majora capitalul social în cadrul ofertei publice și nu va primi niciun fel de fonduri rezultate din Ofertă. Acționarii Societății și Societatea vor face obiectul unei Interdicții de Înstrăinare.

Oferta se va adresa publicului de tip retail și investitorilor calificați din Romania, precum și investitorilor calificați internaționali, din afara Statelor Unite ale Americii potrivit Regulamentului S din Legea privind Valorile Mobiliare din Statele Unite ale Americii.

Informații detaliate privind Oferta se vor publica în cadrul Prospectului, de îndată ce acesta este aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), urmând delegarea pentru aprobarea Prospectului primită de la Comisia de Valori Mobiliare din Cipru (CyCVM).

Mutări \ CITEȘTE ȘI Mutări "cu cântec" în ASF: petițiile, primite de cel mai mare contestatar al firmelor de asigurare, ajuns acum consilier al prim-vicepreședintelui Autorității

Oferta se așteaptă să fie finalizată în T1 2018. Lansarea Ofertei depinde de condițiile pieței și de îndeplinirea altor condiții care se referă, în mod obișnuit, la ofertele internaționale de acțiuni, inclusiv obținerea tuturor aprobărilor necesare de la autoritățile de supraveghere (inclusiv, printre altele, aprobarea Prospectul de către ASF) și înregistrarea acțiunilor Societății la Depozitarul Central din România, precum și rezoluțiile corporative relevante adoptate de Acționarii Vânzători.

Bursa primește un nou emitent. Purcari Wineries intră la tranzacționare astăzi. În piață sunt așteptări moderat-optimiste

Raiffeisen Bank S.A. (Romania) va acționa ca Coordonator Global Unic și Deținător Comun al Registrului de Subscrieri. Swiss Capital S.A. va acționa ca Deținător Comun al Registrului de Subscrieri.

POLITICA DE DIVIDENDE

Compania intenționează să adopte o politică de dividende progresivă, profitând de nivelul scăzut de îndatorare și de fluxuri de numerar sănătoase. Pentru anii urmatori, presupunand absenta unor conditii de piata exceptionale sau a unor nevoi semnificative de finantare, Consiliul de Administratie intentioneaza sa recomande Adunarii Generale a Actionarilor distributia de dividende reprezentând 50% din profitul distribuibil anual, in conditiile legislatiei aplicabile.

Purcari este unul dintre cei mai importanți producători de vin din Romania, Moldova si ECE, deținând un portofoliu de patru branduri principale: Purcari (premium și super premium), Bostavan (de masă), Crama Ceptura (mainstream și premium) si Bardar (brandy premium).

Deține 1.060 ha de viță-de-vie de primă clasă in România (Ceptura, Dealu Mare) și Moldova (Purcari, Etulia, Onești).
Compania a fost înființată de către Victor Bostan, un oenolog si antreprenor în industria vinului, printr-o serie de achiziții ale unor active cu potențial ridicat, dar prost gestionate, în anii 2000.

Purcari s-a concentrat inițial pe regiunea CSI, bazându-se pe experiența fondatorului în Rusia, unde a a cumparat in 1999 Kuban Vino si l-a transformat în liderul vinificației ruse înainte de a-l vinde în 2002 și de a se reloca în România și Moldova. În urma a două embargouri rusesti, in 2006 si 2013, și a provocărilor economice recente din întreaga CSI, Purcari s-a concentrat pe dezvoltarea pietelor României și a regiunii ECE, ceea ce a permis o creștere rapidă a vânzărilor.

Societatea a intrat în anul 2017 și pe segmentul vinurilor spumante, lansând Cuvée de Purcari și Dor de Bostavan. Cuvée de Purcari a câștigat medalia de aur la Effervescents du Monde în 2017, iar Dor a câștigat o medalie de argint la același concurs.

Consiliul de administrație al Societății în ziua listării va fi compus din cinci membri, inclusiv doi membri independenți și trei membri neexecutivi:
• Victor Bostan, Director General Executiv
• John Maxemchuk, Director Operatiuni
• Vasile Tofan, administrator neexecutiv
• Monica Cadogan, administrator independent
• Neil McGregor, administrator independent

Victor Bostan este fondatorul și directorul general executiv al companiei încă din 2002. A fost implicat în industria vinicolă de peste 35 de ani. La începutul carierei sale, a lucrat timp de peste 10 ani pentru Sofia Winery, începând ca oenolog și avansând treptat în carieră, inainte de a-și începe propria afacere cu vin. Din 1999 până în 2002, Bostan a fost proprietarul și directorul general executiv al vinăriei ruse Kuban Vino. În acest timp a reușit să îmbunătățească, să relanseze și ulterior să o transforme intr-una dintre cele mai mari si mai rentabile vinarii din Rusia (care continua si în prezent sa fie vinaria numărul 1 in Rusia), inainte de a-si vinde afacerea in 2002. Cu veniturile astfel obținute, a pus bazele a ceea ce acum constituie Purcari Wineries Plc.
Victor Bostan are o diplomă în tehnologia vinului de la Universitatea Tehnică din Moldova. Este cetățean al României și al Republicii Moldova și vorbeste franceză, română și rusă.

John Maxemchuk este directorul de operatiuni al Companiei. Are peste 20 de ani de experiență ca manager în Europa Centrală și de Est, începându-și cariera sa la AT&T. Ulterior, s-a alăturat companiei MetroMedia International în calitate de director financiar al filialei georgiene, fiind ulterior promovat în funcția de director general executiv al filialei din Azerbaidjan. Înainte de a se alătura Purcari, Maxemchuk a deținut funcția de director general executiv al Sun Communications în Moldova, care a fost achiziționată de Orange. Deține o diplomă în finanțe de la Wharton School și un MBA de la Harvard Business School. Este cetățean american și vorbește engleza și limba română.

TOP Netflix, aplicația care a obținut cele mai mari venituri în 2017. Facebook, lider la numărul de instalări CITEȘTE ȘI TOP Netflix, aplicația care a obținut cele mai mari venituri în 2017. Facebook, lider la numărul de instalări

Monica Cadogan este fondatorul și directorul general executiv al Vivre Deco, platforma lider în ECE de e-commerce pentru produsele de decoratiuni interioare și mobilier. Între 2009 și 2015 a fost membră a consiliului de administrație al grupului de tehnologie Neogen, care dezvoltă sau investește în produse cu prezență în ECE și care a dezvoltat BestJobs, devenind principalul serviciu de recrutare din România. Este licențiată în drept bancar, corporativ, financiar și valori mobiliare, la Universitatea de Studii Economice din București. Cadogan este cetățean român și vorbește engleza și limba română.

Vasile Tofan este partener în cadrul companiei Horizon Capital, unde se concentrează asupra investițiilor în sectoarele Bunuri de Consum și Tehnologie. Înainte de a se alătura Horizon Capital, Tofan a fost consultant la Monitor Group și senior manager la Philips, în echipa de strategie corporativă, ambele posturi în Amsterdam. A lucrat pe piețele emergente, printre care Rusia, Ucraina, România, Slovacia și Nigeria. Ulterior, a fost fondatorul și directorul executiv al companiei Ovuline (acum Ovia Health), o companie IT de vârf în domeniul sănătății, cu sediul în Boston. Detine un MBA de la Harvard Business School, cu distincții, și un master și o licență în Managementul Public de la Universitatea Erasmus din Rotterdam. Este cetățean al român și al Republicii Moldova, vorbind engleză, franceză, olandeză, română și rusă

Neil McGregor este fondatorul și managing partner-ul firmei McGregor & Partners SCA, firma de avocatură din România și Bulgaria, care este asociată cu firma internațională Stephenson Harwood. Este avocat de drept comercial comercial britanic cu experiență vastă în România și în țările învecinate încă din 1996. Este membru al Baroului București și este, de asemenea, avocat străin înregistrat în Bulgaria. Din 2014, dl McGregor este vice-presedinte al Camerei de Comerț Britanice din România. El deține o diplomă de licență de la Universitatea din Aberdeen. MacGregor este cetățean britanic și vorbește în plus față de engleza, limba sa materna, limbile română, bulgara, germana si franceza.

PREZENTARE GENERALĂ A SECTORULUI VINULUI PE PIEȚELE DE BAZĂ

Consumul global de vin în 2017 este estimat de OIV la 243 milioane hectolitri, cu o producție de 247 milioane de hectolitri. Raportul dintre consumul mediu și producția globală a fost între 1995 și 2004 de 0,85, în medie, pe baza datelor OIV.

În următorul deceniu, acest raport a crescut la 0,90, ajutat de o creștere accelerată a consumului, care a crescut peste nivelul producției. Pentru anul 2017, acest raport este estimat la un nivel de 0,98, ca rezultat al unei recolte slabe pe tot globul, ceea ce limitează oferta.

Reechilibrarea pieței mondiale a vinului a avut un efect pozitiv asupra prețurilor vinurilor tranzacționate, care au crescut, în medie, de la 2,1 euro pe litru în 2006 (și până la 2,0 euro în 2009) la 2,8 euro în 2016, potrivit OIV. Se preconizează că această tendință va continua și în 2017, deoarece OIV previzionează o scădere cu 8% a producției globale, volumele scăzând în Italia cu 23%, in Franța cu 19%, in Spania cu 15%, in Germania cu 10% și in Chile cu 6%, generând creșterea prețurilor mondiale ale vinului. România și Moldova au facut excepție de la această tendință, ambele benefiind de o recoltă bogată, în creștere cu 64% și, respectiv, cu 20% fata de anul 2016, ceea ce este de bun augur pentru marjele producatorilor din ambele țări in 2018.

Ritmul de creștere al consumului de vin pe piețele cheie din ECE l-a depășit pe cel al berii și al băuturilor spirtoase, ceea ce demonstrează o schimbare majoră către un consum mai ridicat de vin. Volumul total al pieței vinurilor din țările din ECE a crescut in medie cu 2,7% între 2014 și 2016, față de o scadere cu o rata medie anuala de 1,2% și de 3,2% pentru bere și băuturi spirtoase respectiv, potrivit Euromonitor.

România este unul dintre cei mai mari producători de vin la nivel mondial și al 5-lea din Europa, cu circa 5,3 milioane de hectolitri produși în 2017, estimat de OIV. În ceea ce privește plantațiile de viță de vie, România, cu 192.000 hectare, este cea mai mare zonă viticolă din Europa Centrală și de Est și a 5-a în Europa, în spatele Portugaliei și totalizând aproximativ 30% din suprafața viticolă din Italia. Potrivit Euromonitor, piața a crescut la 323 milioane de litri în 2016. În termeni de valoare, cererea a ajuns la 686 milioane EUR. Euromonitor previzioneaza o crestere robusta a consumului de vin in Romania, cu o rata medie de crestere a volumelor de 9% pe an pentru perioada 2016-2020.

Polonia se bazează pe vinurile importate datorită condițiilor climatice ce afectează producția locală de vin. În ceea ce privește originea vinului consumat în țară, vinul importat provine în principal din Spania, Germania și Italia, în timp ce volumul vinurilor importate din Ungaria, Bulgaria, Moldova și Georgia este în creștere, potrivit Euromonitor. Aceeași sursă arată că piața a crescut la 244 milioane de litri în 2016. În termeni valorici, cererea a ajuns la 1.091 milioane de euro. Euromonitor previzioneaza o rata medie de crestere a volumelor de 3,2% pe an pentru perioada 2016-2020.

Republica Cehă, în ciuda unei tradiții vinicole locale, se bazează în mare măsură pe vinurile importate, care reprezintă 68% din consumul de vin din țară, potrivit Euromonitor în 2015. În ceea ce privește originea vinului, Germania, Ungaria, Italia, Spania, Slovacia și Moldova, au reprezentat o cotă de 84% din importurile de vin în ceea ce privește volumul în 2015. Piața a crescut la 216 milioane de litri în 2016, iar în termeni valorici, cererea a ajuns la 1.018 milioane EUR. Euromonitor previzioneaza o rata medie de crestere a volumelor de 1,6% pe an pentru perioada 2016-2020.

Slovacia are o veche cultură a vinului, preferințele consumatorilor favorizând puternic vinurile locale, care reprezintă, conform Euromonitor, o cotă de 53% din vânzările vinicole în anul 2016. Potrivit aceleiași surse, piața vinului a atins 81 milioane de litri 2016 și a fost stabilă în ultimii doi ani. În termeni valorici, vânzările au ajuns la 571 milioane EUR. Euromonitor previzioneaza o rata medie de crestere a volumelor de 1,4% pe an pentru perioada 2016-2020.

China se numără printre cele mai mari piețe vinicole din lume. Piața sa trece printr-o schimbare treptată a preferințelor consumatorilor spre de vinul de struguri, care reprezintă 48,4% din volumele vandute în 2016. În ultimii ani, jucătorii internaționali au investit în educarea clienților cu privire la varietatea și calitatea vinului cea ce a avut rezultate pozitive, dat fiind că importurile de vinuri au crescut cu 45% în 2016, potrivit Euromonitor. Aceeași sursă menționează că piața a crescut la 4,582 milioane de litri în 2016. În termeni valorici, cererea a ajuns la 60,1 miliarde de euro. Euromonitor previzioneaza o rata medie de crestere a volumelor de 5,1% pe an pentru perioada 2016-2020.

Rata anuală a inflației a urcat în decembrie la 3,3%, cel mai mare nivel din august 2013. Salariul mediu brut a urcat la 3.430 de lei în noiembrie 2017 CITEȘTE ȘI Rata anuală a inflației a urcat în decembrie la 3,3%, cel mai mare nivel din august 2013. Salariul mediu brut a urcat la 3.430 de lei în noiembrie 2017

Ucraina. În ciuda faptului că este o țară producătoare de vinuri, Ucraina are încă o cultură a vinului emergentă, preferințele consumatorilor favorizând vinurile locale, spre deosebire de importuri, având în vedere și avantajul prețurilor, importurile reprezentând doar 19% din consumul aparent în 2015, potrivit Euromonitor. Potrivit aceleiași surse, piața a ajuns la 168 milioane de litri în 2016. În termeni valorici, cererea a ajuns la 601 milioane EUR. Euromonitor previzioneaza o rata medie de crestere a volumelor de 2,9% pe an pentru perioada 2016-2020.

Moldova. În ciuda unei culturi a vinului milenară, începând din perioada Imperiului Roman și chiar și dincolo de acesta, Moldova nu are o tradiție în ceea ce privește consumul intern de vin din comerț. Cea mai mare parte a vinului produs, circa 180 de milioane de litri conform OIV, este destinat exportului, Moldova înregistrând o poziție fruntașă în ceea ce privește volumul exportului de vin pe cap de locuitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari
ipo bursa
bvb