Retailer: Românii au plătit în avans, integral, peste 1,5 milioane de euro pentru 1.200 de smartphone-uri iPhone X

Retailer: Românii au plătit în avans, integral, peste 1,5 milioane de euro pentru 1.200 de smartphone-uri iPhone X
Wili Bitescu
Wili Bitescu
scris 31 oct 2017

În trei zile de la startul precomenzilor, retailerul Quickmobile a înregistrat 1.200 de precomenzi pentru noul vârf de gamă al producătorului american Apple - iPhone X, toate telefoanele fiind achitate integral, iar valoarea totală a acestora depășind 1,5 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, ucb
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Comenzile vor fi livrate către primii clienți din România începând cu 6 noiembrie.

„Făcând o comparație, numărul clienților care au virat, în medie, 5.700 de lei în contul Quickmobile în 3 zile este mult mai mare decât al celor care își deschid depozite de această sumă la o bancă”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager al Quickmobile.

Concurența schimbă modul de analiză a fuziunilor și achizițiilor pe piața de retail alimentar. Vor conta magazinele aflate la 10 minute de mers pe jos CITEȘTE ȘI Concurența schimbă modul de analiză a fuziunilor și achizițiilor pe piața de retail alimentar. Vor conta magazinele aflate la 10 minute de mers pe jos

Din totalul precomenzilor plasate de către români, jumătate au vizat varianta telefonului iPhone X de 64 de GB. Cei care au ales această variantă a terminalului au preferat culoarea space gray. Restul precomenzilor au fost pentru varianta de 256 de GB a vârfului de gamă, culoarea preferată de către români fiind tot space gray.

Modelul iPhone X de 64 GB este disponibil în oferta retailerului la prețul de 5.299 de lei, în timp ce varianta de 256 GB este comercializată de către Quickmobile la prețul de 6.099 de lei. Prețurile includ TVA și garanția standard de 2 ani.

„Apetitul românilor pentru telefoanele Apple este tot mai mare, iar acest lucru l-am putut observa cu ușurință de-a lungul anilor. Dacă anul trecut, modele iPhone 7 și 7 Plus au înregistrat 1.000 de precomenzi, anul acesta, iPhone 8, 8 Plus și iPhone X au generat, însumat, peste 1.800 de precomenzi”, spune Tudor Țiboc.

Quickmobile.ro, pe piață de 12 ani, comercializează online telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii.

 În 2015, compania s-a extins pe piața internațională prin lansarea magazinului online QuickmobileShop.com, care livrează în cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene.

viewscnt
Afla mai multe despre
iphone x
quickmobile