Spectral Mobilă intră în Dobrogea

Spectral Mobilă intră în Dobrogea
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 mar 2021

Spectralcom SRL a inaugurat, în Mangalia, al 13-lea magazin Spectral Mobilă. Noua locație va fi administrată în sistem de franciză.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Suntem bucuroși că am reușit să adăugăm și Dobrogea pe harta magazinelor Spectral Mobilă, cu o primă deschidere în Mangalia. Sperăm ca acest nou magazin să fie primul dintr-o serie de cel puțin 4 locații pe care le vom deschide in 2021, dar în continuare amenajările și inaugurările sunt pline de provocări din cauza pandemiei pe care o traversăm și pe care sperăm să o învingem cât mai curând. În paralel cu deschiderile de noi magazine continuăm investițiile și în creșterea capacității de producție prin achiziționarea de noi utilaje pentru fabricarea mobilei.” a declarat Dan Dodiță, director de vânzări al Spectralcom SRL.

VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici

Spațiul în care va funcționa magazinul are o suprafață de 300 mp și a necesitat o investiție totală de 100.000 de euro.

Produsele fabricate de Spectralcom SRL sunt comercializate printr-o rețea de 7 magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 6 magazine Spectral Mobilă în franciză în Calafat, Mangalia, Pitești, Slatina, Slobozia și Târgu Jiu și în alte peste 100 de magazine partenere din țară. De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul online deținut de companie.

Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei

Producătorul de mobilă, care deține o fabrică în județul Vaslui, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri netă de 4,22 milioane de euro, în creștere cu 8% față de cea din 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
spectral mobilă
magazin