Ropharma vrea să împrumute 13,7 milioane euro pentru refinanțarea creditelor existente

Ropharma vrea să împrumute 13,7 milioane euro pentru refinanțarea creditelor existente
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2018

Lanțul farmaceutic Ropharma vrea să împrumute maximum 13,7 milioane euro pentru refinanțarea creditelor la termen existente, subiectul urmând a fi dezbătut în adunarea acționarilor din 15 martie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Aprobarea contractării de către societatea Ropharma în calitate de împrumutat, codebitor sau garant alături de societățile Teo Health, Ropharma Logistic și Aesculap Prod, a unor credite de investiții în sumă totală de maxim 13,777 milioane euro pentru refinanțarea creditelor la termen existente, precum și pentru finanțarea lucrărilor de construcții și achiziția de echipamente necesare amenajării unei unități cu destinație spitalicească” este înscrisă în convocatorul transmis Bursei de Valori București (BVB), potrivit News.ro.

De asemenea, acționarii vor să aprobe în ședință contractarea de către compania Ropharma, în calitate de împrumutat, codebitor sau garant alături de societățile Teo Health, Ropharma Logistic și Aesculap Prod, a unui plafon de credite curente în sumă totală de maxim 6,5 milioane euro, pentru desfășurarea activității curente.

Vodafone a inițiat pe piața locală o campanie de recrutare, cu peste 50 de posturi vacante CITEȘTE ȘI Vodafone a inițiat pe piața locală o campanie de recrutare, cu peste 50 de posturi vacante

Ropharma a avut în primele nouă luni ale anului trecut venituri din exploatare de 361,8 milioane lei, în creștere cu 4% față de anul anterior, la un profit înainte de impozitare de 6,17 milioane lei, mai mic cu 1%.

Compania are o capitalizare de 182 milioane lei.

Ropharma operează unul din din cele mai mari lanțuri farmaceutice din România. Principalii săi concurenți sunt Catena, Sensiblu, Dona și Help Net.

viewscnt
Afla mai multe despre
ropharma
credite
bvb