VIDEO Balonul imobiliar din San Francisco face foarte scumpă lansarea unui startup

VIDEO Balonul imobiliar din San Francisco face foarte scumpă lansarea unui startup

Sursa foto: Photoquest / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 feb 2018

„Boom”-ul economic din Silicon Valley și banii aglomerați pentru investiții în companiile din domeniul tehnologic au făcut din rezidențialul din zona San Francisco cea mai scumpă piață imobiliară din SUA. Aerul rarefiat al costurilor face ca necesarul de finanțare al companiilor listate aici să fie foarte ridicat. Toate cele 10 startup-uri care au utilizat un capital de pornire mai mare de 1 miliard de dolari în America sunt din San Francisco.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Google, Apple, Cisco, Intel, Pinterest, Uber, Twitter, AirBnB, Yahoo și alți jucători ai industriei tehnologice din Silicon Valley, toate sunt companii care rulează sute miliarde de dolari. Banii s-au revărsat în ultimii 10 ani către piața rezidențială din San Francisco și San Jose, care au devenit unele dintre cele mai mari orașe dn lume.

Atenție! Nu sunt chiriile pentru spații de birouri cele care au luat-o razna. Este costul de locuire. Salariile generoase pentru talentele în informatice atrase din toată lumea merg către finanțarea unei bule imobiliare care face de nerespirat aerul pentru cei care lucrează în industrii diferite. Un reportaj Bloomberg din vara anului 2015 arăta că developerul unei clădiri de birouri schimbase ilegal destinația clădirii atunci când a văzut că prin compartimentări poate atrage mai mulți bani din închirierea pentru destinație rezidențială, decât pentru firme. Chiria medie în San Francisco explodase deja la peste 4.400 de dolari pe lună.

Google plătește peste 2 miliarde de dolari pentru clădirea Chelsea Market din New York City CITEȘTE ȘI Google plătește peste 2 miliarde de dolari pentru clădirea Chelsea Market din New York City

Deteriorarea este continuă. Multe firme păstrează câte un sediu în San Francisco pentru beneficiul de a atrage fiannțare de la investitorii care vor să plaseze bani în industria tehnologică și pentru a păstra legăturile cu alte companii din Silicon Valley. De fiecare dată, însă, încearcă să mute o parte din birourile cu mulți angajați către orașe diferite. Nu mai puțin de 21% din firmele înregistrate în San Francisco au puncte de lucru și în alte localități.

În luna martie a anului trecut, Wade Foster, CEO la Zapier, a alcătuit un pachet salarial suplimentar de câte 10.000 de dolari pentru fiecare dintre angajații companiei care sunt dispuși și să mute din San Francisco. De asemenea, Fintech și-a mutat sediul în Salt Lake City, statul Utah.

Miliarde de dolari către firme fără nicio zi de activitate

Alți antreprenori își fac mai mult sau mai puțin curaj și fondează alte companii în San Francisco. Au nevoie însă de un capital uriaș. Date centralizate de compania de cercertare Craft.co și preluate de Zero Hedge arată că cele mai scumpe start-upuri sunt din San Francisco. Astfel, din cele 651 de firme care au pornit în SUA cu finanțări între 10 milioane de dolari și 49 milioane de dolari, nu mai puțin de 31% au fost fondate în orașul din California.

Procentajul urcă pe măsură ce urcă și costurile de finanțare. 51% din cele 128 de firme care au avut ca punct de plecare finanțări între 50 milioane de dolari și 99 milioane de dolari sunt din San Francisco. Aici sunt locate și 61% din cele 14 firme care au fost înființate cu capitaluri de 100-499 milioane dolari.

În America anului trecut au fost numai 10 companii care au fost fondate cu finanțări de 500-999 milioane de dolari și 10 start-upuri de peste 1 miliard de dolari. Toate aceste 20 de companii au sediul în San Francisco. Chiar și dacă aceste business-uri au absobit foarte mulți bani de la investitori, sunt conștienți că resursele trebuie folosite inteligent, iar costurile cu forța de muncă sunt aruncate în aer de cotațiile din imobiliar. Acesta esre contetul în care 38% din aceste start-upuri au puncte de lucru și în alte orașe decât San Francisco.

Un inginer la Facebook locuind ca un „aurolac” și anunțuri pentru corturi în grădină și mini-căsuțe în copaci

Balonul imobiliar din zona golfului San Francisco a lăsat loc liber imaginației americanilor de a răspunde acestor neajunsuri ale unor prețuri exagerate din rezidențial. Luke Iserman, venit din Pensylvannia, a înființat undeva pe coastă un cartier de locuințe confecționate din cargouri dezafectate, utilizate anterior în transportul maritim de marfă. Campusul său cu locuințe improvizate de câte 15 metri pătrați găzduia inclusiv un inginer care lucra pentru Facebook și un programator angajat de SolarCity Corp.

De asemenea, un tânăr publicase un anunț pentru închirierea unui cort în grădina din spatele casei, ceea ce a determinat altă duzină de persoane să vină cu anunțuri similare. Omul nu era descumpănit că i s-ar fi furat ideea: "Următorul meu anunț va fi pentru o mini-căsuță într-un copac."

viewscnt
Afla mai multe despre
san francisco
google
twitter
intel
uber
balon imobiliar
california
silicon valley