STUDIU Primele 3 tranzacții pe piața de investiții imobiliare însumează circa 300 milioane euro, în 2018. Astfel, tranzacția Oregon - indicată la circa 150 milioane euro, una dintre cele mai mari în imobiliar

STUDIU Primele 3 tranzacții pe piața de investiții imobiliare însumează circa 300 milioane euro, în 2018. Astfel, tranzacția Oregon - indicată la circa 150 milioane euro, una dintre cele mai mari în imobiliar
scris joi, 16:00

Primele trei tranzacții realizate pe piața imobiliară în primele 6 luni ale anului totalizează aproximativ 300 milioane de euro, vânzările vizând segmentele de retail și spații de birouri:

• Vânzarea Militari Shopping Center, centrul comercial din Vestul Bucureștiului, către fondul de investiții sud-african, Mas Real Estate. Vânzătorul este compania israeliană Atrium European Real Estate, care s-a retras de pe piața autohtonă;
• Vânzarea primei clădiri din complexul de birouri Campus 6, proiect al dezvoltatorului suedez Skanska, către compania austriacă CA Immo;

Vânzarea complexului de clădiri de birouri Oregon Park, dezvoltat de Portland Trust, către Lion’s Head Investment.

Toate cele trei acorduri au fost semnate în al doilea trimestru al anului, revitalizând piața după ce în primele trei luni ritmul a fost extrem de lent, fără investiții notabile, arată datele companiei de consultanță imobiliară CBRE.

Militari Center a fost vândut pentru 95 milioane euro, Campus 6 a fost cedat pentru 53 milioane euro, iar pentru vânzarea Oregon Park nu a fost anunțat prețul, datele prezentate acum si care cumulează cele trei investiții la 300 milioane euro indicând însă practic că tranzacția a fost de circa 150 milioane euro.

CONFIRMARE după 6 luni - Un nou jucător pe piața de logistică: ID Logistics, listat la bursa din Paris, cu afaceri de peste 1 miliard de euro, a intrat în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE după 6 luni - Un nou jucător pe piața de logistică: ID Logistics, listat la bursa din Paris, cu afaceri de peste 1 miliard de euro, a intrat în România

„Aceste trei tranzacții revigorează segmentul de investiții imobiliare, după un prim trimestru slab. Comparativ cu aceeași perioadă din 2017, prima jumătate din 2018 are un ritm mai scăzut. Estimarea noastră pentru finalul de an este că volumul total al investițiilor va fi mai mic față de anul trecut”, explică Ana Dumitrache, Head of Investment Property al CBRE Romania.

Potrivit CBRE, volumul investițiilor pe piața imobiliară autohtonă s-a situat, în 2017, în jurul valorii de 1 miliard de euro. Numărul tranzacțiilor efectuate, inclusiv cele care vizează achiziții sau vânzări de terenuri, a fost de 27. În aceste acorduri au fost implicați 7 investitori, iar 25% din volumul total al investițiilor a venit din partea unor companii deja prezente pe piața românească. De asemenea, 17% din acest volum a fost reprezentat de o tranzacție singulară.

În ceea ce privește CBRE, compania de consultanță a anunțat un volum al investițiilor de circa 5,5 miliarde de euro în 2017, în zona Europei Centrale și de Est. Numărul tranzacțiilor intermediate a fost de 109, iar numărul de investitori consiliați, 49.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
crbe
cbre