

NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor administrate, a semnat un acord de principiu cu operatorul lituanian Apex Alliance Hotel Management, care va gestiona, sub brandul Hampton by Hilton, hotelul de 4 stele aflat în construcție în extinderea mall-ului Promenada din cartierul corporatiștilor din București, potrivit surselor Profit.ro. Acesta va fi primul Hampton din București și al treilea brand Hilton din București.
Grupul austriac de wellness Therme, fondat de omul de afaceri român Robert Hanea, care deține și centrul de relaxare și wellness Therme, unul dintre cele mai mari din Europa, a recrutat-o pe Ramona Chiriac, fosta șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air transmite că nu intenționează în această perioadă să anuleze zboruri sau să transfere aceste costuri către clienți prin majorarea prețurilor biletelor, în pofida creșterii prețurilor la combustibilul pentru avioane.
Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din țară, va lansa joi o Ofertă Publică Inițială, cu planul de a-și lista acțiunile pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București.
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a amânat cu două săptămâni aprobarea bugetului TAROM, argumentând că estimările de venituri indicate nu sunt credibile și astfel vor crește pierderile.
József Váradi, CEO-ul și unul dintre fondatorii Wizz Air, spune că industria aviatică intră într-o nouă etapă, marcată de costuri mai mari, presiuni din partea reglementărilor și schimbări tehnologice majore. El avertizează însǎ că operatorii low-cost trebuie să își reinventeze modelul de business pentru a rămâne competitivi, în timp ce decarbonizarea și noile tehnologii de propulsie vor schimba piața pe termen lung.
Compania națională aeriană TAROM anunță că va scumpi biletele, argumentând decizia prin creșterea prețului la kerosen.
DERTOUR România anunță lansarea campaniei speciale „Avans 1 Euro”, dedicată rezervărilor pentru sezonul de iarnă 2026-2027, prin care turiștii beneficiază de mai multă flexibilitate și siguranță în planificarea vacanțelor.
Guvernul thailandez a decis să reducă la jumăptate, de la 60 la 30 de zile în majoritatea cazurilor, durata sejururilor fără viză.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air anunță "o mega-campanie de reduceri", pentru a marca sărbătorirea a 22 de ani de la primul zbor.
Echipele de salvare căutau marți trei persoane dispărute, între care două tinere românce, care ar putea fi îngropate sub dărâmături după prăbușirea, cu o zi înainte, a unui imobil care găzduia apartamente de vacanță în orașul Görlitz, în estul Germaniei, relatează AFP.
Harta interactivă a muzeelor din România va fi lansată la finalul anului, iar publicul este invitat să contribuie cu propuneri de spații culturale din toată țara.
Șase antreprenori români cu experiență pe piața imobiliară s-au asociat anul trecut cu scopul achiziției celebrului hotel Rex, din Mamaia, iar după ce oferta lor a fost respinsă la licitație, au decis să păstreze parteneriatul și să analizeze noi oportunități de achiziție pe piața hotelieră, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Industria hotelieră din România a înregistrat în 2025 o creștere de 16% a cifrei de afaceri, până la 2,2 miliarde de euro, însă această evoluție marchează o schimbare de paradigmă.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat recepția preliminară pentru două locomotive electrice Traxx Passenger, livrate României de Alstom.
Pe fondul temerilor legate de anulările pe scară largă provocate de războiul din Iran, compania aeriană Ryanair se declară ”încrezătoare” că nu se va confrunta cu o penurie de combustibil pentru avioane, în această vară.
Agenția de turism Paralela45 anunță că toate pachetele pentru sezonul de vară își păstrează prețurile actuale, fără nicio majorare, indiferent de evoluțiile recente din piață.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro