Aproximativ 150 de turiști, blocați pe platoul Bucegi; telecabina a fost oprită din cauza vântului puternic

Aproximativ 150 de turiști, blocați pe platoul Bucegi; telecabina a fost oprită din cauza vântului puternic
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 dec 2017

Aproximativ 150 de turiști - între care și copii - au rămas blocați pe platoul Bucegi, în zona Babele, în condițiile în care telecabina nu mai poate funcționa din cauza vântului puternic. Salvamontiști și jandarmi din trei județe au plecat spre grupul de turiști, una din variantele luate în calcul de către autorități fiind ca oamenii să fie coborâți pe jos pe traseul turistic până la Peștera, iar de acolo preluați de mașini.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La ora transmiterii acestei știri, cei aproape 150 de turiști se află în zona stației de telecabină, așteptând ajutor din partea autorităților, scrie News.ro.

Potrivit șefului Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, turiștii au urcat cu telecabina în cursul zilei de duminică pe platoul Bucegi, însă din cauza vântului puternic instalația de transport pe cablu a fost oprită, în condițiile în care nu ar circula în siguranță.

Gheorghe Haiduc a precizat că se va încerca coborârea lor cu ajutorul ratrack-urilor.

Brașovul, pe primul loc în topul destinațiilor preferate de români pentru petrecerea Anului Nou. Unde se află Bucureștiul CITEȘTE ȘI Brașovul, pe primul loc în topul destinațiilor preferate de români pentru petrecerea Anului Nou. Unde se află Bucureștiul

Șeful Jandarmeriei Prahova, Liviu Coman, a spus, la rândul său, că spre grupul de turiști au plecat salvamontiști și jandarmi din județele Prahova, Dâmbovița și Argeș, iar o altă variantă luată în calcul este ca oamenii să fie coborâți pe jos pe traseul turistic spre Peștera și de acolo preluați de mașini.

La peste 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi este zăpadă, iar vântul bate cu putere.

Mii de turiști petrec vacanța de Revelion în stațiunile de pe Valea Prahovei, unde este zăpadă pe munte, la altitudini mari și pe pârtii, fiind puse în funcțiune tunurile pentru zăpadă artificială.

viewscnt
Afla mai multe despre
telecabina
babele