Colosseumul din Italia, arena biletelor cu preț umflat pentru turiști. Autoritățile au deschis o anchetă

Colosseumul din Italia, arena biletelor cu preț umflat pentru turiști. Autoritățile au deschis o anchetă
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iul 2023

Autoritățile antitrust din Italia intră în luptă pentru Colosseumul din Roma, deschizând o investigație cu privire la vânzarea biletelor la preț umflat pentru turiștii care vor să viziteze vechea arena romană, unde odată luptau gladiatori, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cel mai popular loc turistic din Italia, Colosseumul atrage milioane de vizitatori în fiecare an, scrie Hotnews.ro.

FOTO Aro-Palace a vândut hotelul Coroana - Postăvarul CITEȘTE ȘI FOTO Aro-Palace a vândut hotelul Coroana - Postăvarul

Dar turiștii se plâng că deseori este imposibil să găsești bilete obișnuite, deoarece marile companii de turism le scot pe site-ul oficial cu săptămâni în avans și le vând ca tururi ghidate, mult mai scumpe.

Autoritatea antitrust a spus că biletele au fost cumpărate „în masă prin utilizarea sistemelor automate de cumpărare”. Acesta investiga retailerul oficial, CoopCulture, precum și patru companii de turism.

„CoopCulture pare să nu fi pus în aplicare sisteme adecvate pentru a evita tezaurizarea biletelor... privând astfel consumatorii de posibilitatea de a cumpăra bilete la prețul obișnuit”, a spus autoritatea.

Concentrații ridicate de bacterii, înregistrate la Năvodari și Eforie Nord în apa mării: Se poate înota, asigură autoritățile. ”Copiii trebuie supravegheați, să nu înghită cantități mari de apă” CITEȘTE ȘI Concentrații ridicate de bacterii, înregistrate la Năvodari și Eforie Nord în apa mării: Se poate înota, asigură autoritățile. ”Copiii trebuie supravegheați, să nu înghită cantități mari de apă”

Cât costă un bilet normal și cât ajunge să coste după ce sunt achiziționate în bloc de agențiile de turism

Un bilet costă în mod normal 18 euro, dar marți site-ul oficial arăta că au mai rămas doar trei locuri până pe 7 august. În schimb, site-urile companiilor locale de turism ofereau numeroase tururi care variau între 37.50 și 74.00 euro.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea CoopCulture sau a companiilor de turism.

Carlo Rienzi, șeful organismului pentru drepturile consumatorilor Codacons, a declarat că „ticketingul secundar” costă Italia milioane de euro.

CONFIRMARE Sacha Dragic, fondatorul Superbet, intră pe piața de capital CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Sacha Dragic, fondatorul Superbet, intră pe piața de capital

„Solicităm guvernului să introducă noi prevederi capabile nu numai să blocheze biletele secundare, ci și să impună penalități foarte mari pe acele site-uri”, a spus Rienzi într-un comunicat.

Construit acum 2.000 de ani, Colosseumul a fost cel mai mare amfiteatru din Imperiul Roman și a fost folosit pentru a găzdui lupte între gladiatori, execuții și vânătoare de animale.

A atras recent atenția presei, deoarece vizitatorii au fost surprinși scriind graffiti pe pereții săi.

viewscnt
Afla mai multe despre
colosseum
bilete
italia