Coronavirusul schimbă turismul pe litoral: turiștii vor mânca în serii, la o masă va sta doar o familie, distanța dintre șezlonguri se va mări. Alte noi reguli

Coronavirusul schimbă turismul pe litoral: turiștii vor mânca în serii, la o masă va sta doar o familie, distanța dintre șezlonguri se va mări. Alte noi reguli
scris 29 apr 2020

Hotelurile de pe litoralul românesc așteaptă deschiderea sezonului, dar pregătesc deja o serie de modificări, astfel încât turiștii care vin să se simtă în siguranță. Aceștia vor trebui să mănânce în serii în hotelurile care nu dispun de spații suficient de largi, pentru a se evita aglomerațiile din restaurante, la o masă va sta doar o singură familie, șezlongurile vor fi depărtate și igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară de pe plajă.

Proiect inovativ în contextul pandemiei: măști, mănuși, alcool sanitar și șervețele antibacteriene vândute prin intermediul unui vendomat, în condiții de igienă și la prețuri modice CITEȘTE ȘI Proiect inovativ în contextul pandemiei: măști, mănuși, alcool sanitar și șervețele antibacteriene vândute prin intermediul unui vendomat, în condiții de igienă și la prețuri modice

Camerele vor fi igienizate la schimbul de turiști, cameristele vor purta măști și mănuși, în vreme ce cazarea va fi preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepție, unde vor fi oricum trasate linii de demarcare, potrivit Organizației Patronale Mamaia Constanța (OPMCTA).

Consultațiile medicale la distanță, salvatoare în perioada stării de urgență, au nevoie de legislație pentru a continua și după 15 mai CITEȘTE ȘI Consultațiile medicale la distanță, salvatoare în perioada stării de urgență, au nevoie de legislație pentru a continua și după 15 mai

Reprezentanții patronatului le recomandă tuturor turiștilor români ca, în primul rând, să rămână în țară vara aceasta și anul acesta, România fiind cea mai sigură destinație pentru ei, iar atunci când caută să cumpere un pachet turistic, să o facă prin vânzători avizați și să aleagă structuri de cazare clasificate, indiferent dacă acestea sunt mici, precum pensiunile, sau hoteluri mari. Doar structurile clasificate pot asigura respectarea mijloacelor igienico-sanitare, acestea fiind și cele care sunt verificate de direcțiile de sănătate publică și sanitar-veterinară cel puțin o dată sau de câteva ori pe sezon, iar acest lucru va fi încă o garanție că măsurile de siguranță vor fi respectate.

Două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi” CITEȘTE ȘI Două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi”

"Nu vrem să expunem niciun angajat, nici pe noi, hotelierii, care lucrăm cot la cot cu ei și, mai ales, pe turiști, pentru că ne riscăm business-urile. Tot ceea ce avem e gajat la bancă, avem credite de dus și răspundem ca administratori în fața legii", a declarat Anca Nedea, directorul executiv al Patronatului Mamaia-Constanța.

Brandul de mobilă de lux Rovere Mobili a lansat magazinul online www.rovereshop.ro CITEȘTE ȘI Brandul de mobilă de lux Rovere Mobili a lansat magazinul online www.rovereshop.ro

Hotelurile de pe litoral lucrează, în general, cu personal sezonier cazat în camere dedicate la hotel sau în proximitatea lui, astfel încât aceștia nu vor fi nevoiți să circule între domiciliu și locul de muncă sau prin oraș, ceea ce este un mare avantaj în ceea ce privește siguranța turistului, pentru că este vorba de cea mai mare parte dintre angajații departamentelor operaționale. Pentru restul angajaților, preponderent din departamentele back-of-the-house (contabilitate, vânzari, tehnic), e posibil ca la intrarea în hotel să treacă prin niște porți de dezinfecție, li se va lua temperatura, după care se vor duce la vestiare și se vor îmbrăca cu uniformele corespunzătoare departamentului din care fac parte. Departamentele administrative nu vor lua contact direct cu clientul și vor lucra în echipe restrânse (1-2-3 angajați într-un birou). Pentru departamentul de house-keeping (cazare) se vor aloca măști și mănuși.

INTERVIU Bogdan Hristescu, Director General Regional Euronet World Wide, despre premium în business CITEȘTE ȘI INTERVIU Bogdan Hristescu, Director General Regional Euronet World Wide, despre premium în business

În ceea ce privește alimentația publică, hotelierii iau în considerare operarea teraselor, motiv pentru care complexele mari, cu terase pe măsură, vor fi avantajate. "Și spațiile interioare dedicate alimentației publice vor fi folosite după ridicarea restricțiilor, dar ne vom alinia la măsurile trasate de distanțare socială, mărind spațiul între mese, limitând numărul de persoane la o masă și pe familie și organizând mai multe zone de bufet. Pentru hotelurile care nu beneficiază de terase suficient de mari există ca alternativă oferirea meselor în serii, iar litoralul nu e străin de o asemenea abordare, pentru că am lucrat ani de zile în serii, și atunci putem organiza numărul de oameni în sală respectând distanțarea socială", a mai spus Anca Nedea. În ceea ce privește tacâmurile, se iau în calcul cele de unică folosință.

Pentru o siguranță cât mai mare pe plajă se va mări distanța dintre șezlonguri și umbrele, iar șezlongurile și măsuțele vor fi dezinfectate după fiecare turist. O posibilă variantă e să se renunțe în acest sezon la saltelele pentru șezlonguri.

Pentru ca recepțiile să nu se aglomereze, hotelierii de pe litoral vor încuraja check-in-ul online. În paralel, în zonele de primire a turiștilor, vor fi trasate linii de demarcație pentru păstrarea distanței și vor fi coordonate cazările astfel încât să nu existe cozi.

"Dincolo de procedurile de dezinfecție standard, așteptăm ca autoritățile centrale să iasă cu noi măsuri, și vom face totul ca să le implementam, astfel încât sejurul românilor la mare să se desfășoare în deplină siguranță", a afirmat Anca Nedea.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
cazare
hotel