EXCLUSIV Niro Investment semnează cu CEC și pregătește redeschiderea Grand Hotel du Boulevard, una dintre cele mai vechi clădiri din București, cu peste 30 apartamente de lux. Hotelul va fi afiliat lanțului maltez Corinthia

EXCLUSIV Niro Investment semnează cu CEC și pregătește redeschiderea Grand Hotel du Boulevard, una dintre cele mai vechi clădiri din București, cu peste 30 apartamente de lux. Hotelul va fi afiliat lanțului maltez Corinthia
scris 10 mai 2021

Grand Hotel du Boulevard, una dintre cele mai vechi clădiri din București, va fi redeschis în toamna anului 2022 și afiliat lanțului hotelier maltez Corinthia, care deține unități în mai multe orașe din lume, printre care Sankt Petersburg, Londra, Praga și Lisabona. Lucrările pentru punerea în funcțiune a Grand Hotel du Boulevard 5* Corinthia București vor fi finanțate printr-un credit de aproape 13 milioane de euro, pe care Niro Investment l-a contractat acum de la CEC Bank, a declarat pentru Profit.ro directorul general al companiei, Zsolt Nagy.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În vara anului 2018, termenul avansat pentru deschiderea hotelului era 1 decembrie 2019.

Afilierea la lanțul Corinthia a fost anunțată în premieră de Profit.ro în primăvara 2018.  

"Niro Investment a semnat cu CEC Bank o facilitate de credit de 12,9 milioane de euro pe 12 ani pentru finanțarea lucrărilor de construcție (structură, arhitectură, instalații, finisaje etc.), cheltuielilor cu dotarea și punerea în funcțiune a Grand Hotel du Boulevard 5* Corinthia București", a afirmat Nagy, CEO Niro Investment Group.

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

El a adăugat că Grand Hotel du Boulevard va avea 33 de apartamente de lux, plus o serie de spații publice specifice unui hotel.

Grand Hotel du Boulevard este unul dintre cele mai vechi hoteluri din București, fiind construit de către arhitectul clădirii Universității București, Alexandru Orăscu, începând cu anul 1867. Hotelul și-a deschis ușile către public în anul 1873, sub numele de Hotel Herdan, care a fost schimbat în 1877 în Grand Hotel du Boulevard.

Hotelul, aflat vis-a-vis de Cercul Militar, a fost construit pe terenul nobilului Vintilă Corbeanu și a fost cumpărat mai târziu de către Jacques Herdan, proprietarul fabricii de pâine de pe șoseaua Orhideelor. Construcția hotelului, proiectat de Alexandru Orăscu, angajat din 1851 ca arhitect al statului în Direcția Lucrărilor Publice, a început în anul 1869 și a durat câțiva ani buni, astfel fiind creată prima fațadă a bulevardului ce pornea de la Piața Universității.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

În anul 1873, saloanele ample, bine luminate și somptuos decorate ale hotelului recent inaugurat au fost desemnate să găzduiască o expoziție de pictură cu opere făcând parte din colecțiile domnitorului Carol I, Mihail Kogălniceanu, Grigore Cantacuzino, Alexandru Odobescu, Cezar Bolliac, Theodor Aman.

EXCLUSIV Niro Investment semnează cu CEC și pregătește redeschiderea Grand Hotel du Boulevard, una dintre cele mai vechi clădiri din București, cu peste 30 apartamente de lux. Hotelul va fi afiliat lanțului maltez Corinthia

În anii '60, familia malteză Pisani, condusă de Alfred Pisani (79 de ani), a deschis un restaurant Corinthia în țara natală, transformat câțiva ani mai târziu în primul lor hotel - Corinthia Palace.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

În prezent, lanțul Corinhia include mai mult de 10 hoteluri în diverse orașe din lume, printre care Sankt Petersburg, Londra, Praga, Lisabona, Tripoli și Taormina.

EXCLUSIV Niro Investment semnează cu CEC și pregătește redeschiderea Grand Hotel du Boulevard, una dintre cele mai vechi clădiri din București, cu peste 30 apartamente de lux. Hotelul va fi afiliat lanțului maltez Corinthia

Niro Investment este controlată de Nicolae Dumitru - 95% și Ionel Dumitru - 5%.

Niro Investment Group este unul dintre cele mai mari grupuri de afaceri din România, specializat în investiții și administrarea activelor imobiliare.

viewscnt
Afla mai multe despre
cec bank
niro investment group
grand hotel du bouldevard