Touroperator: Pachetele de vacanță pe litoralul românesc cresc de la 1 iulie chiar și cu 40%. Cele mai căutate stațiuni

Touroperator: Pachetele de vacanță pe litoralul românesc cresc de la 1 iulie chiar și cu 40%. Cele mai căutate stațiuni
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 iul 2021

Cea mai căutată destinație de vacanță din România în această perioadă este litoralul românesc, în special stațiunile Mamaia și Eforie Nord, unde prețurile cresc de la 1 iulie și cu 40%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, a declarat pentru News.ro că dacă un pachet pentru cinci nopți la un hotel de trei stele din Mamaia, cu mic dejun, costa în iunie 670 lei de persoană, același pachet în lunile iulie și august costă 890 lei. Pachetele pe litoral se vor ieftini însă din 20 august cu până la 25-30%, susține el.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

"Cel mai căutat rămâne litoralul, în special stațiunile Mamaia și Eforie Nord, dar cererea a crescut și pentru Jupiter, Saturn, Venus, Neptun-Olimp. La mare căutare sunt și stațiunile balneare -Băile Felix, Băile Herculane, Călimănești, Căciulata dar și stațiunile montane de pe Valea Prahovei", a declarat Lucian Bădîrcea.

De exemplu, pentru Mamaia, la un hotel de două stele, un pachet costă 260 lei de persoană, pentru cinci nopți cu mic dejun în luna iunie și crește la 400 lei pentru același pachet turistic în luna iulie și august.

La un hotel de trei stele din Mamaia, prețul în iunie este 670 lei de persoană, tot pentru cinci nopți cu mic dejun, și crește la 990 lei pentru același pachet turistic în luna iulie și august.

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

La un hotel de patru stele în Mamaia, pachetul este 1.120 lei de persoană în luna iunie, pentru cinci nopți cu mic dejun, și ajunge la 1.590 lei în luna iulie și august.

La cinci stele, un pachet pentru cinci nopți cu mic dejun, în Mamaia, ajunge la 2.700 lei de persoană în iunie și la 3.200 lei pentru același pachet turistic în luna iulie și august.

În Eforie Nord, același pachet la un hotel de două stele este 270 lei de persoană în iunie și 375 lei de persoană pentru cinci nopți în luna iulie și august.

Tot în Eforie Nord, la un hotel de trei stele, pachetul costa 300 lei în luna iunie de persoană pentru cinci nopți și 550 lei de persoană în luna iulie și august.

În Jupiter, Venus, Saturn, Neptun, pachetul de cinci nopți, cu mic dejun, la un hotel de trei stele este 275 lei de persoană în iunie și între 375 și 500 lei în iulie și august. Același pachet la un hotel de patru stele în Jupiter, Venus, Saturn, Neptun este 880 lei de persoană în iunie și 1.320 lei în lunile iulie și august.

Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților

"Începând cu 20 august încep reducerile de preț de până la 25-30%, iar în luna septembrie deja vorbim de ofertele programului 'Litoralul pentru toți' cu tarife foarte mici", spune CEO Iri Travel.

Potrivit acestuia, anul acesta prețurile de pe litoralul românesc sunt asemănătoare cu cele de pe litoralul bulgăresc.

"Anul acesta prețurile de pe litoralul românesc sunt asemănătoare cu cele de pe litoralul bulgăresc, iar hotelierii români adoptă din ce în ce mai mult modelul celor din Bulgaria, atrăgând turiștii prin oferte speciale în anumite perioade din sezon sau prin tarife last minute extrem de avantajoase", adaugă Lucian Bădîrcea.

El precizează că, după o analiză a companiei, au fost consumate 80% din voucherele de vacanță.

"Turiștii au fost extrem de fericiți că au putut să-și folosească voucherele primite anul trecut și au fost mulțumiți că au ales la momentul respectiv această variantă, de a valorifica avansul dat printr-un voucher de care s-au bucurat acum când în sfârșit pot pleca în vacanță. Turistul care alege să-și petreacă vacanța în România este un turist informat, care cunoaște oferta bogată pusă la dispoziție de unitățile de cazare atât de pe litoral cât și de la munte și care alege să se bucure de toate facilitățile și reducerile de preț oferite de industria hotelieră românească, atât de greu încercată în ultimul an și care acum își dorește cu orice preț să revină la normalitate și să atragă cât mai mulți clienți", mai spune el.

viewscnt
Afla mai multe despre
cazare
mamaia
litoral