Reprezentanții HoReCa au ajuns într-un moment în care sunt afectați cel mai puțin în momentul de față de problemele generate de pandemia de coronavirus, existând posibilitatea să încaseze o nouă tranșă de bani, suplimentară celei care urmează deja să vină în zilele următoare, anunță la Ora de Profit.ro ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu. la Ora de Profit.ro ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Emisiunea Ora de Profit.ro este transmisă în fiecare duminică, de la ora 10, la Prima TV.

"S-a ajuns într-un moment în care sunt afectați cel mai puțin în momentul de față", spune ministrul, arătând că în decembrie au fost alocate domeniului fonduri de aproape 200 milioane euro, iar la finele lunii ianuarie-începutul lunii februarie urmează să fie acordate alte peste 200 milioane euro.
El nu exclude alocarea unei noi tranșe de bani, de 280 milioane euro, în a doua parte a anului, aferentă pierderilor din 2021, condiționat însă de încasările bugetare și de lipsa presiunii componentelor energetice.

Ministrul anunță în VIDEO când va fi decizia.