Valeg Creative Solutions a instalat un nou sistem de microcogenerare la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

Valeg Creative Solutions a instalat un nou sistem de microcogenerare la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 26 mai 2022

Compania Valeg Creative Solutions continuă implementarea bunelor practici pentru eficiență energetică și financiară, la nivel național, prin instalarea sistemelor de microcogenerare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Un nou sistem de microcogenerare a fost inaugurat într-una dintre stațiunile litoralului românesc. Valeg Creative Solutions, companie de consultanță și inginerie, specializată în sisteme de cogenerare, a anunțat instalarea completă a aplicației din stațiunea Eforie Nord, la începutul lunii mai.  

Echipamentul a fost pus în funcțiune în data de 5 mai a.c., printr-o colaborare cu utilizatorul final, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, cu contractorul general, firma Baltur Sib și, nu în ultimul rând, cu producătorul echipamentului, firma EC Power din Danemarca, care a delegat  special pentru punerea în funcțiune la Eforie Nord, un tehnician specializat.

Spitalul dispune de o bază de tratament dotată cu echipamente și aparatură moderne, utilizate pentru efectuarea procedurilor clasice de hidrokinetoterapie la bazin și a băilor de nămol la cadă, care funcționează tot timpul anului.

Valeg Creative Solutions a instalat un nou sistem de microcogenerare la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

Necesitatea instalării sistemului de microcogenerare, a apărut din nevoia de a menține în permanentă baza de tratament în stare de funcționare, prin asigurarea parametrilor apei din bazine și a namolurilor. Astfel, se pot evita situațiile în care, întreruperea încălzirii acestora pe perioada nopții, nu permite reluarea activității în ziua următoare, conform programului și la parametrii normali de funcționare.

În urma analizei necesităților, Valeg Creative Solutions a identificat soluția ideală care satisface cu succes nevoia de căldură și electricitate, atât pe perioada de zi, cât și pe perioada de noapte. Sistemul de microcogenerare instalat a fost dimensionat astfel încât să acopere consumurile “în baza” ale locației.

Echipamentul de microcogenerare instalat la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord are o putere electrică de 20 kW și o putere termică de 38 kW. Configurarea acestuia îi permite să funcționeze în mod ideal, permanent aproximativ 8 luni (6.000 ore de funcționare), perioada care reprezintă intervalul de timp dintre 2 operațiuni de mententanta preventivă. În cazul de față, condițiile specifice ale locației permit oprirea echipamentului mai des, ceea ce mărește perioada dintre două mentenanțe preventive la 9-10 luni calendaristice și, astfel, scade consumul de electricitate sau căldură.

În ceea ce privește beneficiile financiare generate de sistemul de microcogenerare instalat, la prețurile actuale ale energiei electrice și ale gazului, echipamentul generează o economie de aproximativ 1.900 Euro/lună, respectiv de aproximativ 22.800 Euro/an, ceea ce conduce la o durată de recuperare a investiției de aproximativ 2,5 ani.

Mai mult de atât, echipamentul este complet automatizat, oprindu-se și repornind în funcție de îndeplinirea anumitor condiții de funcționare, transmițând în permanentă parametrii de funcționare către un server instalat la sediul producătorului. Serverul poate fi accesat, prin internet, pentru a avea acces la istoricul de funcționare al echipamentului.

Compania Valeg Creative Solutions își propune să contribuie în permanență la dezvoltarea domeniului cogenerării, în România și în țările vecine, oferind soluții și servicii  capabile să genereze performanță și rezultate economice măsurabile pentru cât mai mulți beneficiari. 

Solicitați consultanță și detalii despre sistemele de microcogenerare pentru afacerea dumneavoastră!

 office@valeg.ro

 0723.356.500

viewscnt
Afla mai multe despre
valeg creative solutions
spital