CJUE, sesizată de CE împotriva Ungariei în dosarul azilului, ultima etapă a procedurii de infringement

CJUE, sesizată de CE împotriva Ungariei în dosarul azilului, ultima etapă a procedurii de infringement
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iul 2018

Comisia Europeană (CE) a făcut joi recurs împotriva Ungariei, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), unde o acuză de ”nerespectarea” legislației Uniunii Europene (UE) în domeniul azilului și expulzării migranților și a deschis, separat, altă procedură de infringement contra Budapestei, relatează Le Figaro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Comisia a trimis Budapestei o scrisoare de avertisment cu privire la noua legislație ungară, ”care transformă în infracțiuni penale activitățile de susținere a cererilor de azil și de sejur și restrând dreptul de a cere azil”, a precizat într-o conferință de presă o purtătoare de cuvânt a CE, Natasha Bertaud.

În privința azilului, CE a deschis o primă procedură de infringement în decembrie 2015, iar apoi, în lipsa unui răspuns satifăcător din partea Budapestei, i-a trimis un aviz motivat - adică o cerere oficială de a se conforma dreptului Uniunii - în decembrie 2017, scrie News.ro.

Rusia și-a lichidat majoritatea deținerilor de titluri ale Trezoreriei SUA, pe fondul amplificării riscurilor legate de războaiele comerciale CITEȘTE ȘI Rusia și-a lichidat majoritatea deținerilor de titluri ale Trezoreriei SUA, pe fondul amplificării riscurilor legate de războaiele comerciale

”După ce a analizat răspunsul (...), Comisia consideră că cea mai mare parte a îngrijorărilor provocate nu au fost în continuare abordate, iar acum a decis să facă recurs împotriva Ungariei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene”, a precizat ea într-un comunicat.

Această sesizare este ultima etapă a procedurii de infringement și poate conduce, în anumite cazuri, la sancțiuni financiare.

Bruxellesul reproșează Budapestei că nu respectă legislația europeană cu privire la procedurile azilului - cu privire la acces, granții și condiții de primire.

”Procedura de la frontiere pusă în aplicare de Ungaria nu este conformă dreptului Uniunii, pentru că ea nu respectă durata maximă de patru săptămâni în care o persoană poate să fie reținută într-un centru de tranzit și nu prevede garanții expres în favoarea solicitanților vulnerabili”, și-a exprimat ea îngrijorarea.

În plus, ”pe teritoriul său, Ungaria nu asigură un acces efectiv la proceduri de azil, având în vedere că migranții aflați în neregulă sunt conduși la frontieră, chiar dacă vor să depună o cerere de azil”, a adăugat ea.

În privința expulzării migranților, Comisia consideră că legislația ungară ”nu garantează că hotărârile (...) sunt luate pe bază individuală și că nu conțin informații despre căi de recurs”. ”În consecință, migranții riscă să fie expulzați fără garanțiile adecvate și prin încălcarea principiului nerespingerii”, și-a exprimat ea îngrijorarea.

În a doua procedură de infringement, deschisă joi, CE atacă noua legislație - intitulată de autoritățile de la Budapesta "Stop Soros" - care face pasibilă de urmărire penală ajutorarea migranților operată de ONG-uri.

Potrivit Comisiei, această nouă înăsprire juridică ”provoacă îngrijorări cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii” în domeniul azilului, liberei circulații în UE și contravine Chartei UE a drepturilor fundamentale.

Autoritățile ungare - care consideră că ”politica Bruxellesului amenință țara să fie invadată de migranți” - dispun de-acum de două luni să răspundă Comisiei.

O scrisoare de avertisment este prima etapă a procedurii de onfringement cu privire la încălcarea dreptului UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
ungaria
imigranti
infringement